Mai mare decât ASX, mai mic decât Outlander: Mitsubishi pregăteşte un nou SUV
Mitsubishi îşi va extinde în acest an gama de SUV-uri cu un nou model care va fi poziţionat între ASX şi Outlander, înainte de posibilă lansare a unui SUV de mici dimensiuni în 2019.
SUV-urile reprezintă segmentul auto cu cea mai mare creştere de vânzări de pe parcursul anului trecut, iar acest trend va continua cel mai probabil şi în 2017, astfel că producătorii se grăbesc să vină în întâmpinarea cerinţelor.
De exemplu, Mitsubishi pregăteşte pentru acest an un nou SUV al cărui nume nu a fost încă stabilit, dar care va fi mai mare decât ASX şi mai mic decât Outlander.
Noul model îşi va face apariţia oficială cu ocazia Salonului Auto de la Geneva de la începutul lunii martie, iar surse din cadrul companiei afirmă că acesta va avea un design tipic coupe-urilor împrumutat parţial de la conceptul XR-PHEV (foto) prezentat în urmă cu 2 ani. Una dintre particularităţile conceptului este o grilă frontală de mari dimensiuni, despre care sursele afirmă că va ajunge în cele din urmă pe toate SUV-urile Mitsubishi.
Pentru moment nu se cunosc alte detalii despre noul SUV, însă se anticipează că acesta nu va beneficia de versiuni hibride, ci doar de un nou motor turbo pe benzină acumpaniat de gama de unităţi diesel disponibilă deja pe ASX. În plus, vor fi disponibile versiuni cu cutie de viteze manuală şi cutie de viteze automată cu 8 trepte, precum şi variante cu tracţiune integrală.
În plus, publicaţia Autocar anticipează că Mitsubishi va lansa în 2019 un nou SUV, de data aceasta mai mic decât ASX, care să rivalizeze cu Nissan Juke, în timp ce un înlocuitor pentru Outlander ar putea fi dezvăluit în 2020.
Via Autocar
vazand marea grila frontala si aspectul general, nu cred sa fie modelul care-i scapa de faliment. e un design de cosmar.