Magna confirma interesul pentru Opel
Principalii adversari ai celor de la Fiat in preluarea unei bucati din Opel, compania Magna, a confirmat discutiile cu oficialii Opel, GM si cu guvernul german.
Producatorul canadiano-austriac Magna a confirmat interesul pentru preluarea unui procent minoritar in compania Opel. Magna este a doua companie care negociaza acest lucru cu guvernul german si General Motors, dupa ce Grupul Fiat si-a anuntat si el dispozitia pentru cumpararea unei parti a companiei Opel.
"Discutam cu guvernul german, cu General Motors si cu reprezentantii Opel pentru a analiza potentialele alternative pentru viitorul companiei germane. Aceste alternative includ preluarea unui procent majoritar din actiunile Opel. Nu exista insa nimic concret si sigur", a spus Frank Stronach, presedintele companiei Magna, intr-un interviu citat de AFP.
"Nu suntem salvatori. Vrem doar sa ajutam. Daca unul dintre clientii nostri se afla in dificultate, vom analiza intotdeauna alternativele pe care le avem pentru a-l ajuta pe acesta. La fel se intampla si cu Opel. Insa, in primul rand, trebuie sa analizam daca este o mutarea sanatoasa pentru Magna. Avem insa circa 1.5 miliarde de euro la dispozitie in banca. Putem sa intram foarte usor intr-o intelegere fara sa avem probleme financiare", declara Stronach in Kleine Zeitung, un cotidian regional german.
Compania Magna a fost fondata in 1954, fiind unul dintre cei mai mari furnizori de piese si subansamble din lume. Magna are contracte cu absolut toti producatorii auto mari din lume, inclusiv cu Opel.
via | AFP