Luptă strânsă pentru fotoliul de lider al vânzărilor auto în 2016: VW anunţă 10.3 milioane de maşini, Toyota încă aşteaptă totalul
Grupul Volkswagen a vândut un număr record de 10.3 milioane de maşini în 2016, însă nu ştie dacă este pe primul loc în lume, întrucât estimările Toyota variază între 10.09 şi 10.36 milioane de maşini.
Grupul Volkswagen ar putea deveni cel mai mare constructor din lume după vânzările din 2016, în ciuda faptului că imaginea germanilor a fost puternic afectată de scandalul Dieselgate.
Grupul a anunţat că a vândut 10.3 milioane de unităţi pe parcursul ultimelor 12 luni, dintre care aproape 6 milioane (+2.8%) au aparţinut brandului Volkswagen. Cea mai mare creştere a aparţinut însă celor de la Skoda, care au ajuns la 1.1 milioane de unităţi, în creştere cu 6.8%. Mai bine de o treime dintre vânzările brandului ceh sunt realizate de Octavia (436.000 de unităţi), însă producătorul a crescut în special datorită vânzărilor bune înregistrate de Rapid (212.800, +9.5%) şi Fabia (202.800, +5.4%).
Performanţa Grupului Volkswagen a fost posibilă şi ca urmare a vânzărilor foarte bune înregistrate de noul Seat Ateca. Lansat în showroom-uri în luna iulie, Ateca a propulsat vânzările Seat la 410.000 unităţi, în creştere cu 2.6%, în condiţiile în care 24.000 de unităţi au purtat numele noului SUV spaniol. Audi şi Porsche au înregistrat de asemenea vânzări în creştere, iar singurul brand care a scăzut a fost cel al camioanelor MAN, cu numai 0.2%.
Pentru a afla numele liderului mondial în 2016, marele semn de întrebare planează asupra celor de la Toyota. Constructorul japonez, care deţine şi mărcile Lexus, Daihatsu şi Hino Motors (ultimele două vândute în special în Japonia), nu a publicat încă datele pentru 2016.
Ştim însă că japonezii au vândut 9.407.428 de unităţi în perioada ianuarie - noiembrie, astfel că ar fi trebuit să vândă circa 892.000 de unităţi în luna decembrie pentru a ajunge la nivelul Grupului Volkswagen, care în ultima lună a anului trecut a comercializat 933.300 de unităţi.
La jumătatea lunii trecute, Toyota estima că va ajunge la un total de 10.09 milioane de unităţi în 2016, însă alte surse afirmă că între timp constructorul japonez şi-a modificat estimarea la 10.366 milioane unităţi, ceea ce ar fi suficient pentru a rămâne numărul 1 mondial. Rezultatele oficiale ale celor de la Toyota sunt aşteptate la finalul lunii ianuarie.
Greu de oprit VAG, indiferent de rezultatul final, să tot crească și după Dieselgate, eu unul mă așteptam să scadă cu câteva procente.