Lucrări reluate pe șantierul "Autostrăzii Ford". Circulația ar trebui să fie deschisă anul acesta

Publicat joi, 17.02.2022 11:46 de Alexandru Monenciu, Foto: Depositphotos.com

Au fost reluate lucrările pe șantierul tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova - Pitești, între Craiova și Robănești. Circulația pe această porțiune ar trebui deschisă anul acesta, susține ministrul Transporturilor.

Drumul Expres Craiova - Pitești este foarte important pentru infrastructura țării noastre, dar și pentru constructorul american Ford, care va putea transporta mai ușor mașinile fabricate la uzina din Bănie.

Lucrările pe tronsonul 1, între Craiova și Robănești, au fost demarate în 2019, dar s-au împotmolit doi ani mai târziu atunci când au fost descoperite mai multe gropi cu oseminte pe raza satului Gîrlești.

Acum, anunță ministrul Transporturilor, lucrările au fost reluate pe această porțiune de drum, iar stadiul fizic a ajuns la aproape 43%. În aceste condiții, susține Sorin Grindeanu, deschiderea circulației ar trebui să se facă anul acesta.

"S-au reluat lucrările pe șantierul tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova - Pitești, între Craiova și Robănești (județul Dolj). Stadiul fizic al lucrărilor pe cei 17.70 kilometri a ajuns la 42.74%, iar constructorul are mult de recuperat. [...] Circulația pe tronsonul 1 trebuie să fie deschisă anul acesta," transmite Grindeanu.

Mai mult, ministrul de resort anunță că va urmări stadiul lucrărilor.

via Profit

  • dCi, joi, 17.02.2022 12:35

    Am înțeles ce transmite Grindeanu... dar oare purtătorii lui de cuvânt ce mai transmit?... dar biroul de presa ce rost mai are?