
Luca de Meo, șeful grupului Renault, și-a anunțat demisia
Luca de Meo, cel care a condus în ultimii cinci ani grupul Renault, și-a anunțat demisia. Potrivit presei din Franța, de Meo va conduce grupul Kering, care activează în industria luxului.
În ultimii cinci ani, Luca de Meo a condus și revoluționat grupul Renault, compania care, printre altele, deține și marca românească Dacia.
Acum, într-un anunț care a șocat întreaga industrie auto, Luca de Meo demisionează din fruntea gigantului francez. Plecarea efectivă se va întâmpla în data de 15 iulie 2025. Consiliul de administrație a inițiat deja procesul de numire a unui nou director general.
"Vine un moment în viață când știi că treaba este gata. [...] Avem o echipă puternică și o organizație agilă. De asemenea, avem un plan strategic pregătit pentru următoarea generație de produse. Acesta este motivul pentru care am decis că este timpul să predau ștafeta," a declarat Luca de Meo.
Potrivit presei franceze, Luca de Meo ar fi acceptat provocarea lansată de miliardul francez Francois-Henri Pinault de a conduce grupul Kering, care activează în domeniul luxului. Acest grup controlează mărci precum Balenciaga, Gucci, Yves Saint Laurent, Ulysse Nardin, Girard-Perregaux, McQueen, Bottega Veneta, Boucheron și Brioni.
via Economica
Retragere in glorie. Renault in intr-o situatie stabila spre bunisoara, cu produse adecvate pentru perioada curenta. Au cam toate variantele de motorizari de la GPL pana la BEV trecand prin toate tipurile de hibride. Deci par pregatiti pentru perioada care urmeaza si in orice directie o va lua piata in materie de propulsie Renault are ceva de oferit. E oarecum surprinzator ca un grup mediu ca marime sa fie intr-o pozitie atat de solida. VW de ex. nu are un hibrid simplu si iefti npe care sa-l puna acolo unde este cerere.