Lotus va renunţa la planul său cu 5 supercaruri şi ar putea ajunge sub umbrela Volkswagen
Surse citate de Reuters anunţă o ofertă din partea Volkswagen pentru achiziţia mărcii Proton, care deţine şi marca Lotus. Nemţii nu au comentat zvonurile.
Volkswagen Group a plasat o nouă ofertă pentru Proton, anunţă Reuters. Oferta apare la cinci ani de la încercarea eşuată de alianţă cu marca din Malaezia şi ar fi inclus şi achiziţia mărcii Lotus, deţinută la rândul ei de cei de la Proton. Potrivit celor de la DRB-Hicom, care deţin 42.7 procente din acţiunile Proton, oferta primită de la un investitor străin pe care au preferat să nu-l menţioneze a fost de 1.3 milioane de euro, plus plata datoriilor Lotus, care au atins 257 milioane de euro. Compania DRB-Hicom a refuzat oferta, motivând că aceasta ar fi fost soluţia uşoară pentru problemele cu marca britanică şi că acţionarii ar fi dezamăgiţi de asemenea alegere.
Cei de la DRB-Hicom nu au dezvăluit numele investitorului interesat de marca Proton şi de bunurile sale, însă mai multe surse au sugert că ar fi vorba despre marca Volkswagen. Actualii posesori ai Proton au renunţat deja la planul ambiţios pe cinci ani al mărcii Lotus, care viza producţia celor cinci concepte prezentate la Salonul Auto de la Paris din 2010. Cele cinci modele noi ar fi fost Elise, Espirit, Elite GT, Elan şi Eterne. Acestea ar putea să nu fie introduse în producţie, dar situaţia lor nu a fost încă definitivată.
Via Reuters
Volkswagen cumpara tot ...dar nu o sa faca nimic ,tractoare mai au de cumparat ca in rest si-au bagat nasu peste tot