Logan va fi redenumit Verito în India
După ce au rupt contractul de colaborare cu Renault, indienii de la Mahindra şterg sigla francezilor de la Loganul vândut pe această piaţă. Mai mult, aceştia schimbă şi numele modelului.
După ce înţelegerea pe care indienii de la Mahindra şi Renault o aveau în India a căzut în cursul anului trecut, compania Mahindra&Mahindra plănuieşte un rebranding complet al lui Logan, model care nu s-a bucur de succesul scontat pe piaţa indiană. Vânzările modelului au fost foarte slabe în ultimii doi ani din cauza preţului relativ ridicat în comparaţie cu celelalte maşini de pe piaţa indiană, dar şi-au revenit acum un an după ce colaborarea dintre indieni şi francezi a ajuns la final, iar Mahindra a ales să scoată pe piaţă o versiune entry-level foarte ieftină a lui Logan.
Conform unui anunţ oficial făcut de compania indiană, Logan va fi redenumit Verito şi va purta sigla Mahindra pe grilă (până acum, sedanul de segment B a fost vândut exclusiv sub sigla Renault). Mai mult, Mahindra va reface subtil şi anumite elemente de design ale modelului, însă fără a atenta la valorile şi instrumentele tehnice care definesc Logan-ul pe piaţa indiană.
În timp ce pregăteşte rebranding-ul modelului, Mahindra are de gând să dezvolte şi o versiune mai scurtă a modelului de acum împrumutat de Renault. Aceasta va avea sub patru metri şi va avea portbagajul scurtat, constructorul asiatic aşteptându-se la vânzări mult mai bune pentru această versiune datorită faptului că piaţa indiană este construită mai degrabă pentru modele cu astfel de caracteristici. Noul Logan "scurt" va debuta în India până la finalul acestui an.
via | indianautosblog
asta imi face o idee despre nivelul de asteptari al clientului de auto din India. Dar ce vorbesc eu.... insertiile fine si subtile de lemn pe bordul berlinei sunt incluse in pretul de baza acestea facand o lagatura simbolica intre tehnologia de inalta clasa prezenta pe modelul autohton si natura frate cu indianul. O intrebare nesimtita am: modelele mai scumpe au tapiterie de piele? si daca da, aceasta va fi din import, nu? De preferat din UK ca doar vacile din India nu-si lasa pielea sa atarne pe toate cazaturile cu 4 roti. Ele sunt "prezente" doar in interiorul atent studiat al lui Nano.