Livrările Porsche în 2019 au trecut de 280.000 de unități: nemții au încheiat anul cu o creștere de 10%
În 2019, Porsche a livrat la nivel global 280.800 de mașini noi, în creștere cu 10% față de 2018. Și anul trecut, SUV-ul Macan a fost cel mai popular model din gama constructorului german, cu aproape 100.000 de unități livrate.
Porsche continuă să obțină rezultate bune, iar în 2019, nemții au reușit să bifeze un nou record de livrări: 280.800 de unități. Astfel, constructorul din Stuttgart a îmbunătățit rezultatul obținut în 2018 cu 10%.
Și în 2019, Porsche Macan a fost cel mai popular model din gama producătorului german. SUV-ul a fost livrat în 99.944 de unități, în creștere cu 16% comparativ cu rezultatul din 2018.
Pe locul secund în preferințele publicului s-a aflat Porsche Cayenne. Cel mai mare SUV din gama Porsche a fost livrat în 92.055 de unități, în creștere cu 29% raportat la valoarea din 2018.
"Suntem încântați de rezultatul obținut. Această performanță arată entuziasmul clienților la nivel mondial pentru mașinile noastre sport. Suntem optimiști că vom putea menține acest ritm și în 2020, în condițiile în care listele de pre-comenzi pentru Taycan sunt pline", a declarat Detlev von Platen, membru al Comitetului Executiv pentru vânzări și marketing din cadrul Porsche.
Pe piața din Europa, Porsche a înregistrat în 2019 o creștere a livrărilor cu 15% (88.975 de unități). Aceeași creștere procentuală a fost trecută și în dreptul evoluției pieței din Germania (+15%, 31.618 unități). Pe piața din America, Porsche a livrat 75.367 de mașini, în creștere cu 7%, în timp ce pe piața din China, livrările din 2019 au ajuns la 86.752 de mașini (+8%).