Licitaţie neobişnuită: Un Rolls Royce modificat pentru vânătoarea de tigri

Publicat joi, 04.08.2011 16:51 de Bogdan Mirică

Un Rolls Royce produs în 1925 şi modificat pentru a putea vâna tigri bengalezi va fi scos la licitaţie în cadrul concursului de eleganţă de la Pebble Beach.

Concursul anual de eleganţă, desfăşurat la Pebble Beach, adună modele clasice rare şi serveşte adeseori ca loc de desfăşurare a celor mai exclusiviste licitaţii din lumea auto. Anul acesta, publicul pasionat va putea admira în cadrul evenimentului un model clasic Rolls Royce, ceva mai neobişnuit însă.

Este vorba despre un exemplar New Phantom din 1925, special adaptat pentru vânătoarea de tigri bengalezi. Cunoscut în rândul colecţionarilor drept maşina de vânătoare a maharajahului din Kotah, vechul Rolls vine cu o mitralieră manuală, montată pe o remorcă ce poate fi tractată de limuzină. Tot la capitolul accesorii trebuie să trecem şi puşca de vânătoare montată în spate, dar şi tunul Howdah, o armă de calibru mare, folosită pentru a ucide animalele care ar putea ataca pasagerii maşinii.

Maharajahul a cerut şi un claxon într-o carcasă sub formă de şarpe, pentru a spori exotismul maşinii. Limuzina de colecţie este propulsată de un clasic motor Rolls Royce de 8 litri, cu şase cilindri în linie, conectat la o transmisie manuală cu patru trepte. 

via | egm

  • ha, vineri, 05.08.2011 00:00
    ce i-a tunat mintea

    Maharajahul p'/lii ... 10.000 de mitraliere ca sa ucida animale... sper sa sufere pe vecie in iad

  • Iulian, vineri, 05.08.2011 15:39
    Unde?

    Concursul se desfasoara la Pebble Beach, nu Peeble Beach.