Lexus, liderul satisfacţiei în Marea Britanie pentru al 11-lea an consecutiv
Lexus IS este cea mai satisfăcătoare maşină nouă oferită în Marea Britanie, anunţă clasamentul JD Power 2011. Modelul RX al aceluiaşi constructor a obţinut cea de-a treia poziţie în clasamentul general.
Lexus este, pentru cel de-al 11-lea an consecutiv, liderul clasamentului de satisfacţie a clienţilor din Marea Britanie. Lexus a obţinut 845 de puncte dintr-un maxim de 1.000 şi a obţinut rezultate foarte bune în trei din patru categorii cheie. Cele mai apreciate elemente au fost calitatea vehiculului şi fiabilitatea, atracţia vehiculului şi satisfacţia serviciilor post-vânzare. Pe locul doi s-au aflat cei de la Honda, cu 833 de puncte, urmaţi de Jaguar şi Skoda, la egalitate cu 825 de puncte. Cei de la Citroen au obţinut un rezultat foarte bun în segmentul monovolumelor, clienţii modelelor C3 Picasso şi C4 Grand Picasso declarându-se foarte muţumiţi de vehiculele pe care le-au cumpărat.
Marcă | Punctaj (din 1.000 posibile) |
Lexus | 845 |
Honda | 833 |
Jaguar | 825 |
Skoda | 825 |
MINI | 822 |
Mercedes-Benz | 821 |
BMW | 817 |
Audi | 812 |
Volvo | 811 |
Alfa Romeo | 805 |
Toyota | 805 |
Volkswagen | 805 |
Nissan | 802 |
Land Rover | 801 |
Mazda | 799 |
MEDIA INDUSTRIEI | 794 |
Hyundai | 792 |
Saab | 792 |
Citroen | 790 |
Ford | 790 |
Kia | 783 |
Seat | 778 |
Fiat | 776 |
Renault | 775 |
Mitsubishi | 773 |
Peugeot | 771 |
Chevrolet | 766 |
Suzuki | 764 |
Vauxhall | 763 |
Honda a primit două distincţii la nivel de model, fiind apreciate modelele Accord şi Jazz. BMW Seria 5 a primit premiul la categoria sa la egal cu Mercedes-Benz E-Klasse, în timp ce Citroen C3 Picasso, Lexus IS, Skoda Octavia şi Toyota Aygo au fost şi ele premiate la categoriile aferente. Per total, rezultatele din 2011 sunt mai bune decât cele din anul precedent, satisfacţia clienţilor fiind îmbunătăţită semnificativ. Segmentul MPV este cel care a cunoscut cea mai mare creştere la capitolele "atracţia modelului", "calitate şi fiabilitate".
Clasa | Marcă şi model | Punctaj (din 1.000 posibile) |
Clasa mini (A) | ||
Toyota Aygo | 802 | |
Fiat 500 | 799 | |
Hyundai i10 | 798 | |
Clasa mică (B) | ||
Honda Jazz | 832 | |
MINI MINI | 822 | |
Skoda Fabia | 817 | |
Clasa compactă (C) |
||
Skoda Octavia | 831 | |
Honda Civic | 827 | |
Hyundai i30 | 821 | |
Clasa medie (D) | ||
Honda Accord | 852 | |
Toyota Prius | 839 | |
Volvo S40 | 833 | |
Clasa medie premium (D) |
||
Lexus IS | 854 | |
Mercedes-Benz C-Klasse | 831 | |
BMW Seria 3 | 819 | |
Clasa mare |
||
BMW Seria 5 | 833 | |
Mercedes-Benz E-Klasse | 833 | |
Jaguar XF | 823 | |
Monovolume | ||
Citroen C3 Picasso | 831 | |
CItroen C4 Grand Picasso | 825 | |
Mercedes-Benz B-Klasse | 817 |
Clasamentul respectiv este realizat în funcţie de sondajele făcute de cei de la JD Power împreună cu What Car? şi evaluează 66 de atribute în patru categorii cheie. În ordinea importanţei, acestea sunt: atracţia vehiculului (37%), care include performanţele, design-ul, confortul şi echipamentele; calitatea vehiculului şi fiabilitatea (24%); costul de deţinere (22%), care include consumul de carburant, costurile de asigurare şi costurile reparaţiilor, iar ultima categorie este "satisfacţia serviciului oferit de dealer" (17%).
Via | JDPowerUK