Lexus LF-LC: Prima imagine oficială a conceptului care vine la Detroit
Lexus a prezentat prima imagine oficială a conceptului LF-LC, care prefigurează viitoarele modele din gamă. Modelul va debuta la Detroit pe 9 ianuarie 2012.
După ce o broşură Lexus a fost scanată şi publicată pe internet, oficialii mărcii nipone au prezentat prima imagine oficială a conceptului LF-LC. Modelul va debuta la Salonul Auto de la Detroit şi este un coupe sportiv cu sistem de propulsie hibrid. Lexus LF-LC urmează filozofia introdusă de LF-A şi propune o nouă direcţie de design a celor de la Lexus, în baza căreia vor fi dezvoltate viitoarele modele.
Noul concept Lexus a fost desenat la studioul din Newport Beach, California şi are un interior sportiv cu accente de lux. Consola centrală şi feţele de uşi prezintă ornamente argintii care urmează aceeaşi siluetă, în timp ce scaunele sport subţiri şi volanul sunt îmbrăcate în piele de calitate şi cusute cu un model aspectuos. În ciuda aspectului agresiv al interiorului şi al exteriorului, modelul este un hibrid, care va beneficia de ultimele tehnologii ale concernului nipon în materie de propulsie.
Lexus LF-LC oferă patru locuri şi îşi propune să realizeze o legătură cât mai strânsă între şofer şi maşină. Lexus este primul şi singurul constructor de automobile premium ce oferă o gamă extinsă de modele cu propulsie integral hibridă. În Europa, mixurile de propulsoare Lexus Hybrid Drive se situează la 60% pentru gama LS, 50% pentru gama GS şi aproximativ 70% pentru gama RX.
Via | Lexus