Lexus GS F: galeria foto completă a rivalului de 477 CP al lui BMW M5

Publicat miercuri, 14.10.2015 17:13 de Sebastian Toma

Lexus a publicat o galerie foto completă a noului GS F, propunerea sa în segmentul berlinelor premium de performanță de segment E.

Lexus GS F este cel mai nou model al gamei de performanță a japonezilor. Deși a fost prezentat în premieră în luna ianuarie a anului curent, niponii au revenit în fața publicului cu o galerie foto completă a noii berline de performanță care poartă inițiala Fuji Speedway, circuitul pe care sunt dezvoltate toate modelele sport ale companiei. După cum știți, Lexus GS aparține segmentului E, deci se luptă cu modele precum BMW Seria 5, Audi A6 și Mercedes-Benz E-Klasse, deci varianta de performanță a lui GS are în față rivali puternici și cu reputații stabile.

În fața acestora, Lexus GS pare să fie competitorul modest din Japonia, pentru că anunță doar 477 CP din V8-ul său aspirat de 5.0 litri. Spre comparație, BMW M5 asigură 600 CP dintr-un propulsor V8 twin-turbo în cea mai performantă variantă oferită până acum, iar Mercedes-Benz E63 AMG anunță 585 CP în cea mai performantă variantă a sa. Chiar și în variantele obișnuite, M5 și E63 AMG au aproape 100 CP în plus față de rivalul lor de la Lexus, ca să nu mai aducem în discuție diferența de cuplu motor, de 173 Nm în favoarea lui E63 AMG S și M5. Pentru că ambele au motoare supraalimentate de 4.4 litri în timp ce Lexus a optat pentru o unitate aspirată de 5.0 litri, care asigură doar 527 Nm. Puțin în comparație, dar destul de mult dacă ne raportăm la un model uzual de clasă E.

Virajele sunt mediul în care Lexus GS F speră să strălucească în raport cu rivalii săi direcți.

Japonezii încă nu au detaliat performanțele de care este capabil GS F, dar suntem siguri că nu se apropie de cele 3.9 secunde care necesare lui BMW M5 30 Jahre Edition pentru a accelera de la 0 la 100 km/h și cu siguranță că nu se va atinge de cele 3.6 secunde ale lui E63 AMG S cu tracțiune integrală.

Așa arată interiorul lui Lexus GS F.

Unitatea aspirată a lui Lexus GS F poate să urce până la 7.300 rpm și este cuplată unei transmisii automate cu opt trepte, Sport Direct Shift, care are padele de schimbare a treptelor. Contrar așteptărilor, unitatea nu este realizată de ZF, ci de un alt furnizor. Motorizarea este capabilă să ruleze atât în ciclul Atkinson, pentru a reduce consumul de carburant la sarcini ușoare, cât și în ciclul Otto, pentru performanțe maxime atunci când se accelerează puternic. Lexus oferă patru moduri de rulare pentru GS F: Normal, Eco, Sport S și Sport S+. Diferențialul spate este echipat cu sistem Torque Vectoring (cu trei moduri) și întregul tren de rulare este optimizat pentru aderență și manevrabilitate la cel mai înalt nivel posibil pentru această platformă.

Via Lexus

  • Madalescu_Georgian, miercuri, 14.10.2015 17:21

    Cel mai tare design din industria auto in ceea ce priveste un brand premium. Designul iti i-a rasuflarea. De fiecare data cand vad un Lexus nou pe strada vad cum multimea de pe trotuar intoarce priviri, altii se intreaba ''ala e un Lexus tunat ?'' , evident uneori ma intorc si le spun : NU , aceea este noua filosofie de design a marcii, incep sa se uite la mn ca viteii la poarta noua :))))

  • dan_grc, miercuri, 14.10.2015 17:50

    Lumea este mirată atunci când vede un vițel pe trotuar, care rămâne fără suflare, vițelul, atunci când vede un Lexus nou.

  • someone, miercuri, 14.10.2015 18:49

    intr-adevar, masina arata bine, diferit de reteta germana, dar nu te poti pune cu RS6, 63AMG si M5 cu mai putin de 500 cai. aia sant pentru clasa de mai jos.

  • noname00, miercuri, 14.10.2015 18:49

    Cel putin in batalia numerelor, GS F pierde. Are cu 20 Kg mai putin decat un BMW 550i (ceea ce la 1.9 tone nu prea mai conteaza), iar cei 30 CP in plus nu il ajuta prea mult, fiind doar puterea maxima dezvoltate, curba sa de putere, cel mai probabil, fiind mai slaba decat a motorului turbo de la BMW. Nici nu cred ca se poate compara cu RS6, E63 AMG sau M5 la performante.

  • @unii, miercuri, 14.10.2015 19:35

    ......da,da mercesdes bmw si audi sunt cele mai bune masini din lume se stie,nu?!

  • MPT, miercuri, 14.10.2015 20:34

    @Madalescu (aka Ivanoff) "evident uneori ma intorc si le spun : NU , aceea este noua filosofie de design a marcii, incep sa se uite la mn ca viteii la poarta noua :)))" Esti sigur ca nu se uita la tine? Eu m-as uita ca un vitel daca as vedea un individ cu camasa de forta pe el in plina strada. on topic: Parca abundenta asta exagerata de muchii ascutite care de care mai bling din "noua filozofie de design" imi contureaza tot mai tare parerea unui design fortat, umflat cu pompa. Cat priveste performantele E63-ul il maninca cu fulgi cu tot!

  • Scorpionul_negru, miercuri, 14.10.2015 21:42

    Masina e geniala. Dar prefer banalul BMW M5. Nu as lua nici una nici alta pana la urma. Imi place mai mult Maserati Ghibli.

  • Madalescu_Georgian, miercuri, 14.10.2015 22:32

    @dan_grc , ce simpatic esti. Acum ma intreb daca vei mai fii atat de ''simpatic'' cand BMW va pierde teren, ca deja au scazut la bursa de cand cu fraudarea testelor de noxe de 10 ori mai mare decat valoarea reala, deci ECO. @MPT, nu-s Ivanoff. Cat despre performantele E63(ouale) -lui e clar ca ''il mananca cu fulgi'' , nici macar nu s-a afisat fisa tehnica cu performantele lui GS F si deja ''expertii auto'' stiu ca va fii sub dinainte :))))......... Acum stau si ma gandesc ce va face VAG , va mai pupa prima a treia pozitie ca lider sau a patra sub Kia-Hyundai ? :))))

  • inexorabil, miercuri, 14.10.2015 23:03

    Și iară, și iară, Dan se face de ocară…Din nou “ataci” primul, omule? Degeaba ȋncerci un vițel fără “adrisant”, căci toată lumea pricepe că-l faci bou pe Mafia. Dar – pentru a câta oară? – el, pe moment, nu zice nimic despre tine, nici măcar aluziv (a ieșit din vizuină, dar de abia după vreo cinci ore). Ȋn viziunea mea, ținând cont că nu te afli la prima abatere de acest gen, nu mai există nicio ȋndoială: tu ești “the Bad”. N-o fi Mafia ușă de catedrală și nici eu orgă catolică, dar… Mi-ai lăsat un gust amar ȋn gura inimii…Mereu te-am socotit un tip iscusit, cu toate că, din fire, mă zgârcesc la complimente. Dar evident că nu așa se comportă un om de la care aștepți pilde pe măsura portretului schițat. Ce decepție, Dan Grecu! Iartă-mă că te-am supraestimat. Iar dacă acum vii tu, Mafia, să torni gaz peste foc, cu satisfacție tâmpă, de “ȋnvingător”, atunci nici tu n-ai străluci moralmente! N-am uitat că ai promis că vei arăta “altfel” pe AM după 1 ianuarie 2016, adică logat (evident, cu numele “Mafia”, căci așa ți-ai ȋnceput aventura pe aici), excluzând orice altă identitate…A, o altă regulă capitală trebuie să fie următoarea : “pugilism” să nu mai prestezi cu nimeni, nici măcar dacă ai fi provocat! Numai după aceea voi reveni la sentimente bune față de tine și DG. On topic: nu-mi place ce voi afirma, dar, ȋn momentul de față, mașinile americane și japoneze n-au cum să se “lupte” cu cele germane fiindcă și ele sunt tot germane!!! Veți strâmba din nas: “Ce aiureală este asta pe care tocmai ai spus-o?”. Totul este german la ele, și pe dinăuntru, și pe dinafară. Dacă m-aș trânti jos, lângă ele, probabil că tot germane le-aș vedea și pe dedesubt. N-o să-mi “i-a” nicio răsuflare, Mafioffalescu. Care “nouă filosofie de design” ? Nimic nu mai respiră personalitate astăzi. Ȋn final, totul va converge către ideea “economică” de Global Architecture. Nu vorbesc “axiomatic”. Fiecare este liber să emită orice concluzie. A mea este aceasta, pe care o bat ȋn cuie cu barosul. Să nu se ȋnțeleagă că eu consider că toate mașinile pot fi confundate pe stradă ȋntre ele – nici chiar așa. Pur și simplu, Toyota, Lexus, Cadillac, Chevrolet (US) și Buick (ordine pur aleatorie) ȋmpărtășesc alura caracteristică a sedanurilor germane (chiar dacă fiecare ȋn parte propune, totuși, câte ceva distinct, dar insuficient ȋn ansamblu pentru a mă sensibiliza). Evident, și alte mărci decât cele americane și japoneze. Iar pe toate, și germane, și non-germane, le pot admira oarecum pentru unele valențe premium (ceea ce ați observat că practic regulat), dar atât. Și cu asta basta. M-am săturat de contururile care par umflate cu pompa, “supraponderale”. Poate că “mașinile” actuale sunt dedicate generației “fast food”, dar mie mi-e dor de aspectul paralelipipedic de altădată, reliefat de muchiile ȋn general drepte și ascuțite. De pildă, unde sunt carcasele de tip Brougham?

  • Moldovean, miercuri, 14.10.2015 23:05

    Ca un om simplu, crescut pe plaiurile răsăritene ale patriei, fără vreo afinitate pentru BMW sau vreo marcă germană în special, vă spun umil că M5 e mult mai frumos, elegant și plăcut vederii. Amalgamul de muchii și acele lumini de zi îmi fac ochii să sângereze. Țevile de eșapament la fel. Efectiv mă obosește să privesc noile Lexus. Valabil și pentru Toyota Mirai + noul Prius.

  • dan_grc, joi, 15.10.2015 00:14

    Ce sa zic, nu cred ca e vina mea ca m-ai vazut " the good", mai ales in disputele cu-n BOU, pentru ca asta este, trebuie sa ripostez doar cand sunt provocat? Asta cand, dupa multe provocari in care n-am raspuns? Acest BOU m-a cautat pe facebook, pe forum E39 si-a continuat ce facea pe aici, mai ales dupa ce-a fost descoperit oficial cu nick-urile celebre, lucru pe care l-am repetat de zeci de ori si pe care refuzai sa-l crezi. Sunt " the bad" cu cine consider eu ca trebuie sa fiu, apoi chiar nu stiu de ce te-am dezamagit atat de tare, nu stiu ce portret am schitat, dar stiu ca tot aperi un personaj care nu merita asta. In final te iert totusi pentru faptul ca m-ai supraestimat, fii mai atent pe viitor, oamenii nu sunt ceea ce par.

  • Mafia, joi, 15.10.2015 01:26

    @inexorabil Iti cumpar eu funie ! Sau pistol ce preferi. Numai pune mana si termina o data cu viata ta. Ne plictisesti teribil !

  • Valeriu, joi, 15.10.2015 08:17

    Mai oameni buni, voi nu intelegeti diferenta intre Lexus- marca japoneza si restul marcilor germane axate pe fabricat masini "foarte performante" si de unica folosinta. Banuiesc ca toata lumea il stie pe fraierul cu BMW care si l-a luat la topor in fata salonului auto de la Frankfurt: https://www.youtube.com/watch?v=AFEvzoKT6nk La fel multi ii stiu pe cel ce si-au luat Audi si acum il plimba pe platforma plin de stickere cum ca e cea mai proasta masina. Deunazi vazui in corean care cu o crosa de golf isi distruge al lui superb Mercedes S63 AMG de 200.000 euro: https://www.youtube.com/watch?v=Du003tnXxHI Astept de la astia CARE SE CRED meseriasi un videoclip in care un proprietar de Lexus isi distruge masina pentru ca s-a stricat si e nemultumit de investitie :) Diferenta intre Lexus si restul, e ca Lexus face masini si astia germani cu fumuri in cap, fac cam ce face VW, vand abureli pentru clientii limitati. Acum nu m-o luati in nume de rau, dar cand iei o chestie germana cu 4 roti in conditiile in care poti lua de aceeasi bani super MASINA, chiar sunteti FOARTE limitati si meritati sa patiti exact ca astia care dau o caruta de bani si raman cu ... cheile in mana, ca sa nu zic altceva. Si dupa ce ca fac prostia sa cumpere jafurile, mai si arata lumii ce isprava au facut. Haideti baieti, mai puneti mana pe carte si vedeti ca va scade valoarea la jucariile voastre cu 4 roti pe zi ce trece. S-ar putea sa va vindeti jafurile de BMW si Audi pentru 2 lei in curand, daca vi le va mai cumpara cineva mai limitat ca voi =))

  • mowgli, joi, 15.10.2015 10:36

    Cam asa arata in realitate evacuarea de pe Lexus IS-F. Calitate premium 1st class AAA. Or fi din Vitan luate tobele ? http://www.supertightstuff.com/wp-content/uploads/2009/02/is-f-exhausts.jpg

  • @mowgli, joi, 15.10.2015 11:14

    Nu, de acolo sunt luate BMW-urile alea aduse pe platforma din Germania bucati si sudate apoi. Vezi ca pentru voi, astia "experti", e de vanzare un I8 ieftin, cel mai meserias "supercar": http://www.autolatest.ro/stiri-masini/vand-bmw-i8-din-dezmembrari-cu-12-000-euro-visul-romanilor-care-cumpara-piese-din-dezmemberari Duceti-va repede ca e pomana, daca mai asteptati putin gasesc baietii inca unul defect si-l iau cu 10.000 euro, apoi muta piesele de pe unul pe celalalt si vi-l dau cu doar 80.000 euro, o pomana curata avand in vedere ca nou e 126.000 =)) Dar de, o sa aveti masina de cocalar adevarat. Hai succes si bucurii ! Acum nu stiu daca jaful ala de I8 a fost implicat in accident si a luat foc sau e opera de arta a vreunui proprietar care fiind foarte multumit de achizitie i-a dat foc =)) Oricare ar fi varianta, nimic nu e de mirare fiind vorba de un jaf ordinar pe care nu-l poti controla.

  • mowgli, joi, 15.10.2015 11:21

    In poza de mai sus, se poate observa cum inginerii Lexus au inovat din nou si datorita ingeniozitatii lor, Lexus si-a asigurat pozitia de lider, in fata celor de la BMW, Audi, Mercedes, Cadillac sau Lokheed Martin. Cum au facut asta ? simplu, dar inteligent. Practic prin inlaturarea a catorva centimetri de teava de esapament, Lexus GS si IS ofera cel mai bun raport cal putere / metru liniar de teava, de pe piata.

  • @Mowgli, joi, 15.10.2015 11:55

    E normal ca le-a asigurat pozitia de lider pe piata. Daca vei mai citi putin, vei vedea ca Toyota este cel mai valoros brand auto din lume, dupa care vin si restul. Cei care citesc, stiu si de ce. BMW inca vinde bine pentru ca multe iau foc sau sunt daune totale. In viitor se va schimba si situatia asta, ca se vor satura multi sa le tot dea foc si vor trece la masini, nu jafuri cu pretentii de masini. In momentul de fata nu as da nici 2 lei pe un BMW, fie el si seria 7 care se poate parca din telecomanda.

  • Mircea, joi, 15.10.2015 11:59

    Un cazan cu design in colturi:))

  • dan_grc, joi, 15.10.2015 12:26

    Valoarea brandului e mare chestie, adică un fel de " valoarea mea nu o are nimenea", dar dacă acest top este un argument puternic în favoarea unui brand, cât de lăudabil este că Bmw, care vinde sub 2 milioane pe an, se află aproape de Toyota care vinde de 5 ori mai mult, apoi luat separat Lexus, unde se situează ca valoare? Că de fapt aici trebuie făcută comparația, după zeci de miliarde pompate de Toyota în 25 de ani, cât valorează de fapt Lexus? Nu vorbim de vânzări, că dacă ești valoros și puternic nu trebuie să vinzi mult, puțin și bun, așadar să răspundă postacul de serviciu, dacă se poate fără ocolirea răspunsului și fără aberații, strict la subiect, cum e cu valoarea de brand.

  • @dan_grc, joi, 15.10.2015 12:38

    Nu i-am intalnit personal pe pilotul care a ajuns cu I8-ul in parapet, nici pe ala care si-a distrus M6-le la Frankfurt si nici pe ala cu I8-ul ars. Si nici pe multi ajunsi in capete de pod, rasturnati sau care incearca rezistenta copacilor prin orasele din Germania facand BMW-ul cum ii sta lui mai bine, adica dauna totala. Dar banuiesc ca pentru ei valoarea brandului nu sta in sigla si acum fac ei cu totii ceva pe valoarea BMW :) Am fost destul de la subiect ?

  • inexorabil, joi, 15.10.2015 13:10

    De fapt, la ce-or trebui atâţia cai? Nu pot să-mi dau seama…La drumurile noastre s-ar preta mai degrabă coupe-uri sport de calibru mic precum vechile Toyota MR2 şi Pontiac Fiero. Ne extaziem degeaba pe tema “înaltelor performanţe” ale…Cvintetului (nu doar Triada) Mercedes-BMW-Audi-Lexus-Cadillac. Da, normal, eu plictisesc lumea, dar câţi dintre noi ar putea struni un monstru (fără ghilimele) cu tracţiune spate precum M5 4.4 V8 bi-turbo sau CTS-V 6.2 V8 supercharged? Haideţi, AM, procuraţi măcar un exemplar şi apoi puneţi-ne pe rând să ne dovedim talentele la volan, ca să ne convingem pe urmă cine se amăgeşte că stăpâneşte ştiinţa şi tainele automobilismului. Staţi calmi: noi TOŢI am pica testul cu brio; poate nu redactorii AM...

  • Marian, joi, 15.10.2015 13:51

    Cum oare sa vad si eu toate comentariile dintr-un articol ? Parca libertatea de exprimare era un drept al omului. Si pe aici vad doar comentariile cocalarilor cu BMW, restul parerilor fiind ascunse. Deci asta arata in ce tara de toata jena traim, unde numai cocalarii au dreptul la o parere, toti ceilalti fiind cenzurati. @dan_grc: ti-am dat si eu un like, ca tu esti reprezentantul suprem al celor mai tari soferi din lume. Vedeti ca sunt masini germane la oferta: proaspat aduse pe platforma. Chiar daca ele sunt dauna totala, pentru voi daca semnul e intact sunt cele mai bune. Ar fi bine daca cineva ar adapta imnul tarii si ar compune: "Cocalari treziti-va!" De ani buni BMW este sub Lexus la fiabilitate. Nu sunt ele mai sportive, dar decat cu BMW-ul in pom ca boul, mai bine in Lexus ca istetul.

  • Gigi, joi, 15.10.2015 14:25

    In loc sa vad informatii mai multe despre Lexus, se tot face reclama la BMW. De parca m-ar interesa pe mine cati cai si cate turbine are BMW si cat de repede ajunge la 100 km/h. Constat cu tristete ca in Romania unii nu sunt in stare sa construiasca o autostrada fara sa apara fisuri si sa fie inchisa, iar altii super destepti isi dau ei cu parerile despre super masini care ajung la 100 km/h in mai putin de 4 secunde. Si mai consat ca cel mai "destept" comentator pe aici e un BMW-ist care isi da cu parerea si despre Lexus, cand el nu are habar ce inseamna masina adevarata si si-a luat BMW. Asta intareste ideea ca aceasta clasa a cocalarilor este inca bine reprezentata in Romania.

  • @gigi si cei deranjati, joi, 15.10.2015 14:38

    Nu mai bine intrati voi pe site-uri de profesionisti care va pot aprecia la adevarata voastra valoare, aici e clar ca nu ai cu cine vorbi, numai cocalari, intelectualii cu masini japoneze va asteapta, sa le impartasiti din experientele voastre, ce model de Lexus ati mai condus, testat, sau daca ati deschis usa unui Lexus vreodata, toate au un inceput, de ce va pierdeti vremea cu persoane care habar n-au de masini adevarate, chiar nu va inteleg.

  • @dan_grc, joi, 15.10.2015 14:38

    http://www.automarket.ro/stiri/licitatie-inedita-in-sua-masinile-abandonate-la-aeroport-sunt-de-vanzare-66767.html In poza nu vad nici un Lexus, dar pentru tine cineva a abandonat un jaf de BMW =)) Desigur nu putea sa abandoneze Lexus, ca asta e masina adevarata, in schimb de un jeg de BMW te poti lipsi mereu :)

  • mowgli, joi, 15.10.2015 14:57

    @gigi si cei deranjati (de fapt e unul singur) De ce nu merg astia pe forum-uri cu oameni inteligenti, care discuta doar de Lexus ? Pentru ca acolo trebuie sa iti faci cont si astia ar fi banati in max 2 saptamani, la cate tampenii spun. Eu daca as fi posesor de Lexus, mi-ar fi rusine sa discut cu un asemenea bolnav. Pe AM fiecare scrie ce-l toaca capu si tot ei latra ca li se fura libertatea de exprimare. Oricum, argumentul tau ramane valid: ar trebui sa se care de aici, ca oricum suntem niste cocalari obositi, fara "cultura automobilistica". Dar Romanul asa-i, crede ca daca are un Daewoo cu jante cromate si un strut bar pe o masina cu 130 de cai (bwahahahah), se crede automat un reper in industria si piata auto. Adevaru-i ca si eu am avut multe Daewoo-uri si am fost foarte multumit: nici masina de spalat si nici fierul de calcat nu m-au lasat balta si pun pariu ca televizorul ce l-am avut in '95, merge si astazi.

  • @mowgli si restul cocalarilor, joi, 15.10.2015 15:07

    Aveti dreptate, sunteti mult prea destepti ca sa aveti nevoie de lumina. Dar e grav cu un singur neuron pe intuneric. Cand zic un singur neuron ma refer la unul pentru toti astia de aici, deci fiecare are cate o parte mica. Si nu te ingriji, se uita lumea si pe alte forumuri si citesc multe alte articole: http://www.4tuning.ro/bloguri/ganduri-octanice/2012/07/19/de-ce-are-bmw-o-imagine-de-ccat-in-romania/ http://www.4tuning.ro/bloguri/ganduri-octanice/2015/09/07/am-aflat-de-ce-cu-cat-e-mai-scumpa-masina-cu-atat-e-mai-mare-nesimtirea-soferului/ De exemplu articolele astea cred ca a fost inspirate de voi.

  • dan_grc, joi, 15.10.2015 15:30

    Eu inca astept cum e cu valoarea brandului, incapacitatea ta de a aduce argumente este maxima, mai poti? Lasa imaginea Bmw in Romania, daca nu te intereseaza marca nu stiu de ce te-ar interesa acest aspect. Valoarea, cum e cu valoarea?

  • M5, joi, 15.10.2015 16:09

    In segmentul asta cel mai puternic/rapid model este Cadillac CTS-V(640CP).

  • @dan_grc, joi, 15.10.2015 16:14

    Valoarea BMW te referi ? Nici 2 lei vechi nu dau pe un BMW. Nu vezi ca multi le abandoneaza peste tot: parcari SUA, parcari prin Paris ... deci masini de care te poti lepada, ca mai bine pe jos decat cu ele. A se vedea ca BMW are o imagine de ciocolata peste tot, nu doar in Romania. In Romania doar e asociata cu, cocalarimea. @LauCalin: ti-am apeciat foarte mult constatarea "Si pana la urma, ce vina ar avea masina, oricare ar fi ea, daca soferul e un dobitoc?" SI mai mult ii apreciez pa aia care recunosc si le dau foc sau le distrug. Tot respectul pentru ei :)

  • @dan_grc, joi, 15.10.2015 16:34

    Ca sa intelegi cum e cu valoarea brandului uita-te la bursa si la evolutia pretului actiunilor. Daca deocamdata BMW e pe locul 2 ca cel mai apreciat brand auto, prevad ca in 2-3 ani va iesi din "top 3" si se va duce puternic la vale dupa VW. Asta desigur nu va influenta deciziile de cumparare ale romanilor, ci chiar le va favoriza. Veti putea lua SH-uri obosite din Germania foarte ieftin pentru ca ei vor vrea sa scape de ele cat mai repede.

  • dan_grc, joi, 15.10.2015 16:46

    Daca prevezi ca in 2-3 ani va iesi din top 3, cum vezi evolutia Lexus in acest clasament, momentan nu valoreaza nici cat Mini, care se situeaza pe locul 15, deci cand prevezi ca Lexus va intra in top 15? Ca eu nu prea inteleg cum e cu evolutia preturilor actiunilor, tu stii mai bine, poti sa incerci sa explici cum de acest brand premium are o valoare ridicola pe bursa, implicit nu se inghesuie nici investitorii sa cumpere actiuni Lexus, e o mare enigma, vezi poate reusesti s-o rezolvi.

  • dan_grc, joi, 15.10.2015 17:22

    Uite, ca sa vezi ca singura directie a lui Lexus este doar in sus in aceasta privinta, clasamentul in 2012 arata asa: 1 BMW 24.62 2 Toyota 21.78 3 Mercedes 16.11 4 Honda 12.65 5 Nissan 9.85 6 Volkswagen 8.52 7 Ford 7.03 8 Audi 4.7 9 Hyundai 3.6 10 Lexus 3.39 In 2015 avem asa: 1 Toyota 49.05 2 Bmw 37.2 3 Mercedes 36.7 4 Honda 23 ............... 15 Mini 4.2 Cifrele sunt in miliarde de dolari, deci in 2012 Lexus prindea top 10, astazi nu este nici in top 15, chiar daca s-au mai schimbat cateva pozitii, toata lumea a crescut, unii foarte mult, Lexus in cel mai fericit caz a ramas pe loc, daca nici 4.2 miliarde nu valoreaza.

  • @dan_grc, joi, 15.10.2015 18:37

    Nu știu ce articole găsești tu, dar eu văd că Lexus este în creștere (pe locul 8) :http://www.forbes.com/powerful-brands/list/#tab:rank Și crește în timp ce alții scad cu 5% Ia mai vezi tu ce valori găsești.

  • inexorabil, joi, 15.10.2015 22:32

    Ăștia doi (DG și Mafia) sunt fabuloși și incorigibili…Ce-ar fi să stau eu departe pour toujours de țigăneala voastră interminabilă? Prost cu P mare am fost ȋncercând să vă potolesc și să vă atrag spre purtarea cea ȋntru bună cuviință (niciodată n-a murit careva din cauza ei). Acum, că m-am “răcorit”, ia zi-le tu ȋncă o dată, @M5, cum se prezintă realitatea…Neȋndoielnic, Universul nu se ȋnvârte ȋn jurul lui BMW și Lexus (apropo, ce paradox: primul este prea abundent ȋn Ro, iar al doilea ca floarea de colț). Asta e, n-avem ce să facem: aici nu este Automarket, ci Autocloset. Masca pe figură!

  • dan_grc, joi, 15.10.2015 22:52

    Multumesc din suflet @inexorabil, daca ma gasesti fabulos si incorigibil, tiganeala interminabila nu o produc eu, eu doar protestez la asta, nu cum vrei tu, ci cum vreau eu, este evident ca nu avem aceleasi pareri, nu sunt genul care sa intoarca si obrazul celalat la nesfarsit, dupa dezamagirea ta fata de mine, ma vad nevoit sa fac si eu acelasi lucru, incep si eu sa fiu dezamagit de tine, nu pot sa fiu de acord cand ma pui la acelasi nivel cu-n maimutoi ascuns in spatele a zeci de nick-uri, eu n-am nimic de ascuns in privinta fenomenului auto, nu mi-am facut un portret fals asa cum pretinzi, dar aperi un personaj care a facut asta din plin, drept urmare nu ma mai baga in seama, eu sigur n-o voi mai face.

  • inexorabil, joi, 15.10.2015 23:57

    Perfect! Așa să fie!! Dar să nu uiți că ai nesocotit, ȋn permanență, un adevăr pe cât de simplu, pe atât de elocvent: “Oamenii slabi se răzbună. Oamenii puternici iartă. Oamenii inteligenți ignoră” (Albert Einstein). Iar “ripostează” poate fi plasat ȋn același registru ideatic cu “se răzbună”. Pur și simplu ȋncerci să “furi” Unicului Judecător (Cel de Sus) menirea și puterea de a face dreptate. Mafia va da socoteală ȋn ziua aceea știi tu care, așa că, ȋn locul tău, eu aș sta absolut liniștit ȋn această privință certă, ba chiar l-aș ȋndemna cu zâmbet larg: “Scrie orice vrei și maculează-mă ȋn fel și chip, căci nu-ți dai seama că-ți ȋngrămădești singur pe cap, de bună voie, cărbuni aprinși”. Dar na! (prea) laicul, “demnul”, “autonomul”, “evoluatul” și “integratul ȋn Europa” Dan Grecu știe el mai bine cum să procedeze…Hm, cum să accepte el să-l asculte pe schizofrenicul și misticul de @inexorabil, alias campionul detașat al “minusurilor” pe AM? PS: Ai ȋnțeles total pe dos – expresia “portretul schițat” se referea la mine (adică portretul tău moral ȋl schițasem eu), deci n-am insinuat că te-ai fi descris singur (bașca favorabil), caz ȋn care, desigur, ar fi trebuit să scriu “autoportretul”. Frumoasa doamnă Limba Română…

  • Madalescu_Georgian, vineri, 16.10.2015 00:07

    @dan_grc, Asa e, restul sunt praf si deloc ''cool'' ca voi care aveti Bemveuri ....Bine ca sunteti voi inteligenti astia ''shukarii'' cu Bemveuri E3jn(oua) , care scuipati seminte toata ziua si o ardeti pe manele. Sa-mi spui sa-ti las numarul meu de telefon, poate ai nevoie de tractare. @@dan_grc , sau mai bine zis ''anonimul'', nu stiu cine esti, dar ai toata aprecierea mea. Ma bucur ca mai sunt si useri ca tine pe aici. Oricum, te lupti aproape degeaba cu ''inginerul'' asta cu Bemve , ce sa mai restul sunt niste fraieri, numai el cu Bemve este cel mai ''cool'' , aceasta frustrare familiara ca si a lui o intalnesc cam des in trafic in viata cotidiana, acolo unde ''pilotii'' cu Bemveuri isi depasesc toate limitele . Salut inexorabil! Nu eu sunt userul ''anonim'' . Chiar acum mi-am amintit sa mai arunc un ochi la acest articol. E in regula! Nu trebuie sa te superi pe Dan Grecu, e ceva familiar pt un posesor de Bemve sa isi etaleze in asa fel frustrarile jignind si scuipand seminte pe geam. Pur si simplu altceva nu-i poti invata, asta le e mentalitatea. Cand ii arati ca greseste, isi etaleaza frustrarile fata de interlocutor. Cat despre Lexus, a zis-o deja userul anonim, peste tot in clasamente chiar si la nemti acasa acest brand face legea. Lexus are cea mai mica rata de defecte din industria auto la nivel mondial. Lexus este cea mai verde marca premium, fiind prima care a oferit publicului masini hybrid de lux, in curand se vor axa pe hidrogen, pe cand BMW nici macar la stadiul de concept nu e. Au scos si ei Hidrogen 7, adica un sistem de propulsie care a esuat lamentabil datorita felului in care a fst gandit, acesta functiona la fel ca pe principiul unei masini cu GPL, nu era 100% fuel cell. Calitatea materialelor din Lexus este net superioara oricarei marci premium germane, si asta iti dai seama doar odata ce te-ai urcat intr-un Lexus. Eu am avut ocazia sa ma urc in noul LX570 la salon cand am calatorit in Europa, si mi-am pus intrebarea : daca un facelift arata asa, atunci o viitoare generatie cum va arata ? Calitatea interioara depasea si finisajele sunt net superioare SUV-urilor germane, poate doar Escalade s-al egaleze, dar in off road nu-l va bate, si asta fiiindca un LX570 ascunde in spate un veritabil Land Cruiser 200, adica o intreaga inginerie tehnica + experienta Toyota de zeci de ani in domeniul offroad. Aici galeria de imagini: http://www.lexus.com/models/LX/gallery

  • inexorabil, vineri, 16.10.2015 01:04

    Cum nu vii tu, Țepeș, Doamne, pardon, AndreiRN? Hahahahahaha (comit furt intelectual la greu, dar sper să-ți plătesc odată drepturile alea de autor). Mădălescule, nu ești Mafia, nu-i așa? Nu mă huli pentru ceea ce mă voi hazarda să afirm acum, dar parcă v-ar fi născut aceeași mamă… Degeaba te străduiești să descrii ȋn culori pastelate și ȋntr-o ambianță de vis feblețea ta de companie; sunt surd și orb din naștere, deci nu vei reuși să mă scoți din fanteziile mele morbide: eu m-aș sui ȋn Buick Regal GN, Oldsmobile 98 RB sau Pontiac Fiero GT. Știi cum se spune: fiecare cu stolul lui… Te ȋncumeți să concepi tu (sau voi, câți oți fi, că deja m-am tâmpit la creieri) un text ȋn care să nu apară expresia “Dan Grecu” ??? Nici “coaja” lui de “E3jn(ouă)” ? Nici “Biemdabăliu” ca atare? Mi-a sărit țandăra la adresa ambelor tabere. Păi nu se mai putea altfel…Om sunt și eu! Dumnezeule mare, ȋmpăcați-vă, oblojiți-vă și conviețuiți demni ȋn comunitatea AM. “Ajunge zilei răutatea ei” (Matei 6:34). Game over. PS: Automarket, vă rog să ȋncetați și domniile voastre cu articolele clar instigatoare de genul “Lexus , rivalul lui BMW”, fiindcă am impresia că savurați “show-ul” rezultat, de parcă ați căuta ȋn mod special să-l stârniți, să-l ȋntețiți și să-l perpetuați…Oare aceasta este jurnalistica și acesta spiritul ei ?!?

  • Mda, vineri, 16.10.2015 01:07

    Eu mor de ras cand citesc comentariile puerile si non-sens a lui mafia/madalescu si toate@ care tot ale lui sunt , argumentele fiind la nivelul unui copil de 12 ani. Inorexabil , nici nu ai ce sa intermediezi sincer, mafia se face singur de bascalie prin comentariile postate. Dane ii dai prea mult apa la moara, sunt de acord cu tine totusi , nici eu nu prea pot tolera prostia dupa anumit punct si nu ma pot abtine. Vad ca mafia zice de valoare, auzi da plexus msi vinde .. sau tot departe o sa fie de triada? Pun pariu cum s-a intamplat in toti acesti ani asa o sa ramana si pe viitor. Vad ca zici de romani, sa stii ca nu romanii cumpara bmw-urile, cifrele vanzarilor anuale reflecta doar masini noi iar in romania prea putine se cumpara de noi asa ca poti latra la alta masa. Eu zic sa intri pe forumurile de afara sa le explici la aia cum ramai tu vitel cand vezi un plexus. Acum poti rade a duda ca broasca la inundatie , vezi sa nu-ti sara vata din nas totusi. Zic sa mai bei o Cola sa stai treaz azi sa postezi, dupa viteza de postare ai antrenament 'palpabil'.

  • @madelescu, vineri, 16.10.2015 01:20

    Aia cu lexus face legea este maxima, presupun ca te referi la jd power nu? Ala care il balacarai cand se facuse in uk iar toyota si lexus era la fund nu? Pai cum e pana la urma? In Germania te asigur ca lexus e 0 , cand ajungi pe aici ne intalnim si numaram cele 5 masini lexus din germania. In Germania masinile preponderente din acest segment sunt mercedes, bmw audi iar aici se schimba masina la maxim 4 ani. Se fac multe leasinguri operationale. Sincer, habar nu ai ce vorbesti dar vorbesti de altii ca fiind frustrati.

  • zarnesteanu, vineri, 16.10.2015 05:51

    lecsusu asta din articol parca are cearcane la ochi. Seara ma mai destind un pic pe youtube. Azi am gasit compilatia asta care mi-a atras atentia. https://www.youtube.com/watch?v=aLY-bF8n0Bw Deci avem asa: Minutul 7:39, o masina "tunata" de @bombardieru' Minutul 10:03, asa arata un lecsus (sau acura?) dupa ce a trecut un Mercedes pe langa el. Minutul 11:30 sefu' lu' @ivanoff intr-un moskvich tunat este ajutat de @ivanuov, @mafia si @mandolinescu sa treaca peste limitatorul de viteza Minutul 12:43, AndreiRN si-a vandut in sfarsit Mercedesul cu vopseaua din 2013 si si-a luat o masina japo de suflet. Ma opresc aici si va las pe voi sa continuati :):):):)

  • @dan_grc, vineri, 16.10.2015 09:49

    Sa inteleg ca nu ti-a placut articolul in care Lexus urca 2 pozitii fata de 2012 si creste cu 4% in timp ce BMW ajunge pe 2 si scade 5% ? Mai, mai , mai, cum mai dezinformeaza unii si mananca castraveti murati. Auzi tu la el, Mini e pe 15 si Lexus nici acolo. Eu inteleg ca Mini e parte a BMW, dar sa nu ne hazardam si sa spunem ca tot ce e BMW e bun. Ca asa au mai zis unii si de VW si au cumparat tot ce misca de la vestita marca germana si acum se va alege praful si pulberea de aceasta marca tarata prin tribunale. Deci Dane, inainte de a face o afirmatie, pune mana si citeste. Tu crezi ca studiile de fiabilitate si satisfactia clientilor din Germania sunt degeaba ?

  • @@dan_grc, vineri, 16.10.2015 10:08

    Baiatu, acest articol a fost acum cateva zile pe AM, ia vezi tu unde este Lexus in randul marcilor auto, cauta-l bine. http://www.automarket.ro/stiri/toyota-bmw-si-mercedes-sunt-cele-mai-valoroase-branduri-auto-din-lume-in-66501.html

  • @@@dan_grc, vineri, 16.10.2015 11:18

    Pai sigur este incorporat in compania mama, Toyota, deci e pe primul loc daca nu se gaseste in alta parte. Si mi se pare normal sa fie mai sus decat BMW, deci sigur e pe primul :)

  • @inteligentul de serviciu, vineri, 16.10.2015 11:22

    Pai sigur ca aberezi, ala este topul marcilor, nu a concernelor, daca in lista apar Bmw, Mini, Vw, Audi, inseamna ca sunt clasificate pe marci, ultima este Mini, Lexus e undeva mult ma sus:).

  • Madalescu_Georgian, vineri, 16.10.2015 14:26

    @@dan_grc. Ti-am zis mai sus ca te zbati cu morile de vant. E plin de prea multi ''experti si ingineri'' aici. Oricum un pasaj de-al ''anonimului frustrat'' ma facut sa rabufnesc in rasete, citez '' ala este topul marcilor, nu a concernelor, daca in lista apar Bmw, Mini, Vw, Audi, inseamna ca sunt clasificate pe marci'' .... Bai esti nebun ? Toyota Motors Corporation = Lexus, Scion si Daihatsu. Acum intelegi si matale ? In calasment intra intreaga companie Toyota cu tot cu marcile acesteia . Si Compania Coca Cola detine > Sprite, Fanta, etc, dar in clasament apare doar compania MAMA. Sper ca acum mai mesteci o idee buna. Te-ai uitat in topul JD Power ? Stii ce calificative are Lexus la sectiunea '' Initial Quality Study (IQS) by Make (2015) '' ? Hai sa-ti zic eu , ca sigur cunosti : Aceasta sectine are mai multe ramuri : 1. Overall Quality Mechanical > Calificativ 5* pt Lexus si 4* pt Mercedes Benz si 3* pt Audi iar Porsche tot 3* Dar mai bn iti dau sa vzi http://www.jdpower.com/ratings/study/Initial-Quality-Study-%28IQS%29-by-Make/565ENG La sectiunea '' Vehicle Dependability Study (VDS) by Make (2015)'' Lexus depaseste toate marcile germane premium, la toate sectiunile , vezi aici : http://www.jdpower.com/ratings/study/Vehicle-Dependability-Study-%28VDS%29-by-Make/626ENG I-a zii expertule auto ? :)))

  • @madalina, vineri, 16.10.2015 15:59

    Esti pe trotuar cumva, explicand multimii noua filozofie de design Lexus? Tu chiar esti vitel, nu te-a jignit nimeni cand te-a facut asa, la sectiunea VITEL, tu esti pe mai multe categorii. Acum sa vorbesc si la subiect, in clasamentul privind valoarea brandului, sau cum se mai cheama, la sectiunea auto, nu se face referire la CONCERN, ci la marca, lasa dracului coca cola, Toyota este cea mai valoroasa fara Scion si Daihatsu, care astea valoreaza cat salariul pe un an al CEO toyota, esti atat de prost incat nu pricepi un simplu clasament? Posibil, iar in lista aia nu apare Lexus, daca era pe concerne, aparea Bmw Group, Toyota Motors Corporation, VAG, Renaul Nissan, etc, intelegi vitelusule? Baga niste Fanta cu Sprite. Nu sunt @dan_grc, dar nu conteaza, am raspuns in numele celor pe care ii obosesti cu prostia ta.

  • kk, vineri, 16.10.2015 16:30

    citesc de mult AM si ''meciurile'' interminabile de aici. Mi-e teama ca acest ins pe care majoritatea de aici il injurati e cu mult mai destept decat voi toti la un loc ! Secretul consta in'' nebunia'' lui .Dar asta e altceva.. de multe ori inaccesibila omului asa zis normal!

  • inexorabil, vineri, 16.10.2015 18:27

    @kk, cât de deștept poate fi un tip care scrie termenul “ia” cu cratimă (adică “i-a”) atunci când acesta are valoare de interjecție sau de verb? Greu de crezut c-o face dinadins, simulând – ȋn mod “sugestiv” sau pentru crearea unui efect civic – analfabetismul specific cocalarilor.

  • Madalescu_Georgian, vineri, 16.10.2015 20:06

    Salut inexorabil ! Inca odata ai toata aprecierea mea, te consider un adevarat pasionat auto, doar ca esti putin dus in eroare de catre terte imprejurari. Daca tu crezi ca eu am postat mai sus lucrul asta despre tine, atunci nu stiu ce argument sa-ti mai dau care sa demonstreze contrariul.Dc as fi postat tokmai cu nick-ul ''Mafia'' doar ca sa-ti dau ''peste bot'' asa cum afirmi tu ? Dupa cum bine ai vazut, nici lui Dan Grecu nu i-am zis asa ceva , iti ziceam tie ? Infine! Cat despre faptul ca scriu ''i-a'' cu cratima, folosesc varianta desktop pe mobil, cu dictionarul activat pt tastatura, adica nu trebuie decat sa formez o litera si deja imi apar toate cuvintele care le pot folosii. Nu stau sa caut ''ia'' legat printre cuvinte acum, timpul este destul de pretios, iar in al doilea rand aici conteaza informatia cu privire la domeniul automobilistic, nu suntem la scoala. Eu te-am tratat cu respect pana acum, mai bine ai deschide putin ochii ( nu-i jignire ), si poate ai vedea cine te ''injughie'' pe la spate , fii atent la ala cu E3jn(oua) observ ca frustrarea lui si-o revarsa si pe tine, nu doar pe altii. Tu care nu ai avut absolut nici ''un conflict virtual'' cu el, i-ai vorbit frumos fara jignire, ce-ai primit in schimb ? Asta : ''nu ma mai baga in seama, eu sigur n-o voi mai face'', caracterul acesta e strict familiar cu un Bemveist manelist cu nasul pe sus si cu aere de mare VIP ...... ce sa mai e daca omul are BieMdabaliU , isi poate permite orice domle, pe sistemul........valoarea mea, valoarea mea ce dulce e dizalul maiiii ...... ''anonimul frustrat'' , frustrarea iti iese si tie prin toti porii. Iar postezi bazaconii . Audi e cumva brand premium dezvoltat de VW bai ? Evident NU, de asta e separat clasat. Lexus , Daihatsu si Scion sunt branduri dezvoltate de compania MAMA Toyota. Primele modele Lexus se vindeau sub sigla Toyota, si asta fiiindca sunt 100% TOYOTA. Audi cand s-a vandut cu sigla VW ?Exista cumva VW A8 , sau VW q7 ? De Toyota Celsior ai auzit ? Pai e un Lexus. De Toyota Aristo ai auzit ? Pai e tot un Lexus . De Scion iM ai auzit ? Pai este o Toyota Auris. De Scion FR-S ai auzit ? Pai este o Toyota GT-86. Deci Compania Toyota = Lexus , Scion si Daihatsu. Acum i-a o bucata de coala A4 si noteaza ca sa stii alta data.

  • kk, vineri, 16.10.2015 23:18

    @inexorabil- cu cat esti mai aproape de adevar cu atat esti mai departe de el! totul este o iluzie! partea proasta e ca ne agatam de cate o iluzie in fiecare zi, o tinem strans in brate si-i dam drumul cand apare alta!!

  • @madalina, vineri, 16.10.2015 23:23

    http://www.automarket.ro/stiri/bmw-este-cel-mai-valoros-brand-auto-din-lume-evaluat-la-2462-miliarde-de-44804.html Un top din 2012 arata Lexus in clasament, separat de Toyota, de ceva ani nu mai apare pt ca nu prea are mare valoare. Dupa exemplele tale, reiese ca Audi este complet separat de VW, ca marca premium, ok, dar Lexus nu, de fapt modelele Lexus sunt doar niste derivate din cele toyota, cu ceva modificari, bravo, adica toyota =lexus cu niste piele si dotari, la pret triplu, hmm. Doar Scion si Daihatsu sunt derivate din toyota, adica schimbate sigla si ceva design, Lexus este separat de toyota, deci in orice top din aceasta lume, indiferent de care este, cand spui toyota este inclus si Scion si daihatsu, dar nu si lexus, care va fi pus intotdeauna separat in orice clasament, si ca valoare si fiabilitate si orice altceva, intelegi inteligentule?

  • inexorabil, sâmbătă, 17.10.2015 00:21

    Da, @kk, așa este. Pe de altă parte, “Nimic nu-I izolează mai mult pe om de Dumnezeu decât ȋndreptățirea de sine” (Cuv. Paisie Aghioritul) Cât despre risipa de energie prilejuită de “care este cel mai mare și cel mai tare” dintre toate mărcile lumii, curios este că nici propagandiștii din cadrul mărcilor respective nu se ciorovăiesc la aceeași intensitate precum prea fervenții “fani” români. @Automarket, mi-a venit o idee care mi-ar plăcea enorm să devină realitate: ce-ar fi să vă metamorfozați ȋn…revistă? Da, tati, publicație clasică, de-aia de hârtie, ca pe vremuri, cum era “Autoturism”. Să conțină și o rubrică “Dialog cu cititorii”, ȋn care să le răspundeți la ȋntrebări strict profesionale, sosite ȋn plicuri timbrate de Poșta Română…Desigur, abordările de tip “crazy (Donald) duck” ar urma să ajungă, fără ezitare, direct ȋn coșul de gunoi al redacției (nu “Recycle Bin”, ci chestia aia cilindrică din plastic), dar nici voi să nu vă dedați la atmosfera de tabloid… Hm? Ce ziceți de propunerea mea retrogradă, tupeistă și, evident, “comunistă” ? Mama ei de ediție online, că mi s-a acrit de ea...

  • mowgli, sâmbătă, 17.10.2015 01:04

    @Inexorabil daca ai bani sa finantezi treaba asta, sigur se rezolva ceva :) E ca si cum le-ai cere celor de la Buick sa faca din nou GNX-ul sau Riviera. Daca pretul e corect, sunt sigur ca ar face asta.

  • Madalescu_Georgian, sâmbătă, 17.10.2015 08:51

    ''anonimul frustratzel'' . Iti curg balele pe tastatura, iar asta face sa emane un miros de frustrare intelegi ? Top din 2012 WOOWW , bey esty nebun ? Nu ai si unul din 1900 toamna ca sa ne arati ? Prietenas, noi vb strict de prezent aici. Stii tu, prezentul asta care e dur cu brandurile tale de suflet precum BeMveu si VW Grup. Alea de polueaza cat toata Marea Britanie la un loc. Te-ai uitat pe clasamentul JD Power prezentat mai sus ? 1. Overall Quality Mechanical > Calificativ 5* pt Lexus si 4* pt Mercedes Benz si 3* pt Audi iar Porsche tot 3* 2. '' Vehicle Dependability Study (VDS) by Make (2015)'' Lexus depaseste toate marcile germane premium, la toate sectiunile ...... @zarnesteanu. Salutare flacau, tocmai ai fost sortat in cadrul unui concurs. Ai castigat testul de ''anduranta'' , iar in acelasi timp ti-ai extins autonomia de penibilitate pe Automarket. Am sa-ti inmanez medalia de aur, nu oricine e capabil de asa talent.

  • Vabis, sâmbătă, 17.10.2015 15:31

    @inexoranil N-ai postat tu anul asta cine stie ce dar si cand ai incepi sa postezi, la toate articolele esti prezent :) Ar trebui sa comentezi mai des, mai aflu chestii interesante de la tine chiar daca te lungesti cam mult esti mai cu cap decat mafia cu prastia sau restul incultilor de pe site.

  • Dram, duminică, 18.10.2015 20:26

    Madalina este intruchiparea frustrarii penibile. Face greseli penibile pe care porma incearca din rasputerea frustrarii sale sa o repare aberand redundant. Baiete, in clasamentul pe branduri ca si valoare lexeus este separat de toyota, te invit sa aprofundezi pe diverite siteuri. Incearca sa nu mai insisti cu prostia incercand sa o dregi, depasesti penibilul. Cat despre jd power esti destul de naiv sa crezi. Da cand se facuse jd power in UK (articol in AM) de ce sareai in sus ca e prost clasamentul, unde lexus era de tot rasul in clasament impreuna cu toycar? Stiu stiu iti convine doar cand vrei, comportament de copil de 12 ani. @kk pe bune? Are u for real? Sper ca doar ai glumit.

  • Madalescu_Georgian, duminică, 18.10.2015 22:51

    @Dram , pacat. Prima data cand ti-am citit nick-ul ma gandeam ca este completarea reala a silabelor ''dram de cultura'' , dar se pare ca-ti lipseste cu desavarsire. ''Cat despre jd power esti destul de naiv sa crezi. Da cand se facuse jd power in UK (articol in AM) de ce sareai in sus ca e prost clasamentul, unde lexus era de tot rasul in clasament impreuna cu toycar? Stiu stiu iti convine doar cand vrei, comportament de copil de 12 ani'' . Da mah, ai dreptate asa am spus, si nu neg ceea ce ai incercat tu acum sa aduci aminte. Vezi tu, in acel clasament aparea Skoda pe primul loc ( din concernul VAG ). Asadar, faptul ca Skoda iesise invingatoare, era atat de ''adevarat'' precum si testul de Nox .....stiu stiu e dureros, dar trebuia sa te destepte cineva . Toyota Motors Corporation = Lexus, Scion si Daihatsu........acum du-te la culcare. @zarnesteanu. Salut flacaule, iar te aflii sub stapanirea a 4 berici ? Roaga pe cv sa te tina departe de AM cand te imprietenesti cu ele. Nu de alta dar te dai de gol singur, cu meseria pe care o prestezi :)))))

  • inexorabil, luni, 19.10.2015 23:10

    @Vabis, ȋn speranța că nu-i târziu să-ți răspund acum, “din păcate” va veni vremea (și nu-i departe) când mă voi dedica pe AM numai…automobilismului, cum, de altfel, ar fi firesc. Am tot promis și promis și iată că promisiunea, ambițioasă, m-a prins din urmă. Orice alte subiecte le tratez pe…feisbucul lui Cristian Tudor Popescu, iar temele mai vechi “zac” ȋn arhiva acestuia de pe gandul.info

  • Vabis, miercuri, 21.10.2015 20:54

    @inexo N-a fost tarziu! Sper ca te voi gasi sub acelasi pseudonim si ma bucur ca imparti aceeasi afinitate pt CTP ca si mine.Sa traiesti!