Lexus CT 200h nu va avea variante break şi coupe

Publicat miercuri, 06.10.2010 17:15 de Bogdan Mirică

Oficialii Toyota au declarat că numărul redus de unităţi CT 200h, care se va vinde în Europa, nu justifică investiţia într-o variantă coupe sau break.

Lansarea versiunii europene a modelului compact Lexus CT 200h a dat naştere unui nou val de speculaţii, la care a fost invitat să răspundă chiar Didier Leroy, şeful diviziei Toyota de pe Bătrânul Continent. Leroy a dezminţit zvonurile potrivit cărora publicul european ar putea vedea o variantă coupe sau chiar break a modelului de segment C.

Oficialul japonezilor a declarat că o asemenea investiţie ar fi inutilă, CT 200h fiind un model al cărui succes nu va fi probabil unul răsunător în Europa. Un număr redus de exemplare vândute nu justifică proiectul unui derivat de caroserie.

Cu toate acestea, inginerii niponi promit diversitate în gama modelului compact cu o versiune de performanţă a actualului CT 200h. De asemenea, în următorii doi ani, am putea vedea şi o alternativă ce poate fi alimentată de la priză, capabilă să folosească un sistem similar celui regăsit pe viitorul Prius plug-in.

Surse neoficiale vorbesc chiar şi despre un SUV compact, de mici dimensiuni, care ar urma să atace piaţa premium, acolo unde activează actualele BMW X3 şi Audi Q5. 

via | egmcartech

  • ian, miercuri, 06.10.2010 19:40

    tare faina -i masina de interior nu mai vorbesc..

  • Vasilon, joi, 07.10.2010 00:19

    Urata masina pare o strutocamila de design chinezesc usor imbunatatit!!

  • edi80, joi, 07.10.2010 09:28
    prea frumoasa masina!!!

    e ceva rafinat si mult peste pleava de masini de la noi..se adreseaza unei categorii de persoane mult mai rafinate decat stapanul inelelor si meltenilor care sparg seminte si arunca ambalajul de la shaworma...e firesc sa nu aiba prea mare succes intr-o tara unde primeaza cadavrele de 20 de ani bavareze...