
Leapmotor C10, versiune cu range extender pentru Europa. Start de la 37.400 de euro
Leapmotor anunță că SUV-ul cu zero emisii C10 va fi disponibil și într-o versiune cu range extender pe Bătrânul Continent. Primele exemplare ajung în reprezentanțe în luna aprilie, iar prețurile încep de la 37.400 de euro.
Leapmotor C10 este un model cu zero emisii, venit din China, care a câștigat destui fani și pe Bătrânul Continent. Pentru ca numărul acestora să crească în continuare, constructorul asiatic anunță debutul unei versiuni cu range extender în Europa.
Numele său oficial este C10 REEV, iar livrările vor debuta la mijlocul lunii aprilie.
Din păcate, Leapmotor nu a dezvăluit detaliile tehnice, dar știm că noul C10 REEV este echipat cu un motor pe benzină, o unitate electrică și o baterie. Motorul termic joacă rol de generator, ceea ce înseamnă că sarcina lui este să încarce bateria și nu să învârtă roțile.
Reprezentanții companiei promit o autonomie combinată de peste 970 de kilometri, în ciclul WLTP, și emisii de CO2 de 10 g/km.
Pe anumite piețe din Europa, noul Leapmotor C10 REEV pornește de la 37.400 de euro.
via Leapmotor
Atata timp cat vin cu preturile astea mari o sa vanda putin.Trebuie sa ia exemplu Kia Hyundai de acum 20 de ani ,daca vor sa intre pe piata UE.