Laptop-ul Bentley de 15.000 de euro, lansat in Romania
The Place a lansat in Romania Ego for Bentley, un computer portabil de lux care redefineste conceptul de accesoriu auto.
Ego si Bentley au lansat astazi, la The Place Concept Store din Bucuresti, unul dintre cele mai interesante produse de lifestyle care are tangenta cu lumea auto. Este vorba de laptopul exclusiv Ego for Bentley, o editie speciala produsa in serie limitata la 250 de exemplare.
Produsul face parte din seria Ego Lifestyle, o gama de computere portabile care a aliniat la standarde ridicate conceptul de portabilitate prin imaginea sa inedita si prin forma specifica, care atinge liniile unei genti de lux. Laptopurile Ego - prezente inca de acum sase luni in tara noastra - primesc astfel un exponent pe masura, un accesoriu perfect pentru eleganta etalata de Bentley si rezultatul unei colaborari logice intre stilul marcii britanice si componenta fashion a brandului olandez.
Laptopul Ego for Bentley este acoperit cu piele cusuta identic cu cea existenta la interiorul modelelor marcii auto de lux, manerul acestuia fiind cromat si amintind de manerele usilor exemplarelor britanice. Accesoriul este disponibil intr-o gama complexa de culori.
Tehnologia de care dispune accesoriul de lifestyle care poarta sigla Bentley pe carcasa face parte din ultima generatie de software si hardware existenta pe piata: Windows Vista Ultimate, hard de 160 de GB, memorie 2 GB, display de 12.1 inch si patru speakere dispuse in spatele acestuia.
Pretul unui exemplar din seria speciala Ego for Bentley este de 15.000 de euro, pana in acest moment fiind deja comandate in jur de 100 de unitati. Produsul este disponibil in Romania exclusiv prin The Place Concept Store.
Cand ai prea multi bani si n-ai ce face cu ei, cand ai innebunit de atata viata buna sau cand doresti sa epatezi din multime.....iti cumperi un laptop Bentley. :)))