Lansările lui Volvo EX90 și Polestar 3, amânate din cauza problemelor software
Volvo a anunțat oficial că va amâna lansarea pe piață a SUV-ului electric EX90 din cauza unor probleme cu sistemul software al mașinii. De aceeași problemă suferă și Polestar 3, fiind și acesta amânat.
Constructorii suedezi Volvo și Polestar sunt nevoiți să amâne lansările pe piață ale modelelor sale electrice EX90 și Polestar 3. Asta din cauză că au fost descoperite mai multe probleme cu sistemele software ale celor două mașini. Cele două mărci nu au oferit mai multe detalii despre problemele cu care se confruntă, dar spun că este nevoie de mai mult timp pentru testarea sistemelor și pentru a se asigura că problemele nu vor mai apărea la momentul lansării.
Din cauza acestor probleme, producția lui Volvo EX90 este programată să înceapă acum în prima jumătate a lui 2024, față de sfârșitul lui 2023, așa cum fusese programată inițial. Și în cazul lui Polestar 3, debutul producției este amânat pentru primul trimestru din 2024, față de august 2023, așa cum era stabilit până acum.
Vestea amânării producției nu este tocmai bună pentru viitorii clienți ai lui Volvo EX90. Chiar dacă producția încă nu a început, SUV-ul electric s-a vândut deja "ca pâinea caldă", iar comenzile au fost oprite. De asemenea, cei de la Polestar se așteaptă acum ca nivelul de producție să scadă cu 20.000 de mașini față de ținta impusă de 80.000 de mașini produse în acest an de către constructorul suedez.
via Volvo, Polestar
Poi se răcește pâinea Dl-e… le vom “vedea” peste un an, minim. Cred ca toți IT-ști meseriași deja lucrează pentru chinezi si in cel mai rău caz pentru ruși.