Land Rover îşi doreşte un SUV mai mic decât Freelander, rival pentru Mini Countryman
Land Rover se îndreaptă către o expansiune de mari proporţii a gamei sale de SUV-uri. Unul dintre produse ar urma să fie un SUV mai mic decât Freelander, lansat ca rival al lui Mini Countryman.
Land Rover ţinteşte o extindere considerabilă a gamei sale, care ar urma să însumeze până la sfârşitul acestui deceniu nu mai puţin de 16 modele. Printre ele s-ar putea număra şi un SUV de mici dimensiuni, vândut sub sigla Land Rover. Ar putea fi omologul mai puţin luxos al actualului Evoque şi un rival de temut pentru actualul Mini Countryman.
Mezinul gamei s-ar poziţiona sub actualul Freelander, de la care va împrumuta platforma, motorizările şi sistemul de tracţiune. Propulsat doar de motorizări în patru cilindri, crossover-ul ar urma să fie dezvoltat alături de părintele Tata Motors şi de chinezii de la Chery pentru reducerea costurilor.
John Edwards, directorul global Land Rover, a declarat pentru Autocar că ”în prezent, se caută oportunităţi pentru un model mai mic şi mai ieftin. Este însă foarte clar şi faptul că sunt multe alte posibilităţi de a extinde gama Land Rover în viitor. Vorbim aici despre segmente diferite, despre diferite preţuri. Trebuie să evaluăm cele mai bune oportunităţi.”
Mai multe speculaţii sugerau că modelul ar urma să fie produs la uzina Land Rover din India, pentru a fi vândut mai apoi pe pieţele emergente. Edwards a dezminţit însă aceste zvonuri, susţinând că fiecare model ce va fi lansat în viitor va fi conceput ca un produs global, capabil să atragă clienţi din orice colţ al lumii.
via wcf
Mai bine ar face unul sa concureze cu Q3.