Land Rover ar putea construi un SUV mai mic decât Evoque
Englezii de la Land Rover se gândesc să abordeze nişa SUV-urilor de segment B, din ce în ce mai populară. Propunerea lor ar viza un frate mai mic al lui Evoque, care să fie mai accesibil şi cu 30 de centimetri mai scurt.
Land Rover ia în considerare lansarea unui SUV mai mic decât Evoque. Potrivit primelor informaţii, modelul ar fi cu aproximativ 30 de centimetri mai scurt decât Evoque, ceea ce l-ar încadra în segmentul popular al SUV-urilor mici. Unele voci, citate de englezii de la Autocar, spun că modelul va fi construit pe o platformă specială, care va include atât componente din ograda proprie, cât şi elemente de la Jaguar, alături de piese de la partenerii Jaguar-Land Rover, Tata Motors şi chinezii de la Chery. În cazul în care această informaţie se adevereşte, SUV-ul celor de la Land Rover va fi primul care preia componente de la Tata Motors şi de la chinezii de la Chery.
Conceptele DC100 prezentate de Land Rover în trecut ar putea să inspire designerii mărcii la dezvoltarea noului model, care se vrea diferit de Evoque. Potrivit celor de la Autocar, noua generaţie a lui Defender, care a fost deja aprobată pentru producţie, îi va insufla acestui model o serie de trăsături estetice.Graţie acestora, englezii de la Land Rover ar putea avea la îndemână un model cu un aspect iconic, uşor de recunoscut, alături de trăsături care să-l facă un succes în materie de vânzări.
"ADN-ul mărcii este reprezentat de o maşină care poate să meargă de la A la B în orice condiţii, ceea ce înseamnă că fiecare model pe care îl pregătim va fi unul global. Însă, un Land Rover mic va trebui să fie bun atât pentru afaceri, cât şi pentru marcă, iar eu încă aştept o propunere de business care să funcţioneze. Trebuie să fiu convins că vom reuşi.", a declarat John Edwards, global brand director la Land Rover.
Via Autocar