Lancia Delta primeste un look agresiv virtual

Publicat miercuri, 14.10.2009 12:36 de Mircea Meșter

Designerul Luis Camino a desenat virtual Lancia Delta HF, o versiune radicala a actualului model care are rolul de a readuce in prim-plan caracterul lui Delta HF Integrale.

Lansarea noii generatii Lancia Delta a adus cu sine o schimbare importanta de optica in viziunea marcii asupra unui model recunoscut in trecut pentru succesul sau in motorsport. Lancia a renuntat la imaginea dinamica a unui model care in anii '70-'80 a facut legea prin competitiile de raliuri si care a fost apreciata pentru versiunea Delta HF Integrale de serie pentru o masina care iese in evidenta printr-un design interesant si mai ales printr-o imagine premium de lux pe care italienii vor sa o imprime pe CV-ul modelului sau.

Ei bine, formele actualului Delta pot servi drept suport pentru dezvoltarea unui model cu adevarat sportiv. Cel putin din punctul de vedere al designului. Imaginile alaturate sunt semnate de designerul Luis Camino si vor participa in cadrul unui concurs de creatie organizat de compania italiana Berman.

In versiune Camino, Lancia Delta este rebotezata Delta HF, precum predecesorul sau sportiv. In plus, imaginea este complet schimbata, liniile elegante ale modelului actual fiind modificate si remodelate pentru un rezultat cu adevarat inspirat din punctul de vedere al designului general. Desi si-au pastrat forma, blocurile optice frontale s-au transformat intr-o bagheta LED care preia doar conturul vechilor faruri, in timp ce grila nu si-a pastrat decat marginile cromate. In locul acesteia a aparut una latita si dinamica, completata in partea inferioara de un spoiler agresiv.

Cele mai mari diferente vin insa in partea posterioara a masinii, desi stopurile si-au pastrat forma nealterata. Apare in schimb un eleron de mari dimensiuni integrat in montantii lunetei si mai ales o evacuare supersportiva dubla care completeaza peisajul dinamic al noului model.

  • thenuts, miercuri, 14.10.2009 13:13
    wow

    Sunt constient ca e doar o schita virtuala dar arata intr-un mare fel.

  • valentin, miercuri, 14.10.2009 13:35
    delta

    Daca se va lansa asa va rupe o parte din clientela lui bmw seria 1 si a lui golf 6

  • Ionut, miercuri, 14.10.2009 13:45
    Valentin

    Valentin, lucrul asta deja se intampla. Pentru un producator de serie restransa, Lancia o duce excelent, Delta s-a vandut in aproape 100.000 de exemplare. ONORE ALLA LANCIA!

  • cosmin, joi, 15.10.2009 21:00
    senzational

    Daca masina asta va ajunge vreodata in productie exact asa cum arata in pozele alea, as da banii pe ea fara sa clipesc, in ciuda faptului ca sunt fan BMW.

  • Maka, luni, 26.10.2009 23:58

    In sfarsit o Lancia moderna care iti da emotii. Deja imi pulseaza altfel venele si sunt convins ca uneori diversii "photoshop-isti"" sunt muuult mai inspirati decat designer-ii oficiali, "de casa". Hai ca se poate...!