Lamborghini Urus ar putea avea și o variantă de performanță
Deși încă nu au lansat varianta de serie a primului SUV modern al mărcii, italienii de la Lamborghini se gândesc deja la o variantă de performanță SuperVeloce și chiar la o versiune mai luxoasă.
Lamborghini Urus, primul SUV din era modernă a mărcii italienești, ar putea fi oferit și într-o variantă de performanță, titrează englezii de la Autocar. Stephan Winkelmann, CEO-ul Lamborghini, a declarat într-un interviu acordat publicației britanice că sunt luate în considerare mai multe variante speciale ale lui Urus, printre care se numără o versiune de performanță care să poarte titulatura SuperVeloce și o variantă mai luxoasă. Până în 2018, anul în care Urus va intra în producție, cei de la Lamborghini au suficient timp să ia o decizie în privința acestor variante, care sunt așteptate să fie lansate ulterior debutului pe piață al versiunii standard.
Lamborghini își propune ca Urus să fie cea mai sportivă propunere a segmentului SUV-urilor de lux, dar compania italiană are posibilitatea să ducă această idee mai departe atât în direcția sportivității, cât și înspre lux. Datorită acestui model și a derivatelor sale, compania italiană și-ar putea rotunji veniturile fără să dilueze esența mărcii. Urus, primul SUV din era modernă a mărcii, va fi construit pe o variantă personalizată a platformei noului Audi Q7 și a viitorului Bentley Bentayga, cel din urmă fiind programat să devină cel mai luxos model din segment. Actualul BMW X6M accelerează de la 0 la 100 km/h în 4.2 secunde, iar varianta standard a lui Urus este așteptată vină cu o valoare mai bună, în contextul în care Lamborghini și-a propus deja să ofere cel mai performant SUV din lume. Asta înseamnă că eventuala variantă SuperVeloce ar trebui să asigure un timp 0-100 km/h de sub patru secunde.
În ceea ce privește varianta de serie a lui Urus, șeful mărcii italiene promite păstrarea design-ului exterior angular, dar și adaptarea interiorului pentru a asigura un nivel înalt de confort pentru pasageri. Mai mult decât atât, interiorul va fi mai convențional și va lua în considerare necesitățile unei familii pe parcursul unui întreg an, ceea ce va fi diferit de ceea ce se întâmplă cu celelalte modele din oferta mărcii din Sant'Agata Bolognese.
Via Autocar
pai....eu stiam ca un lambo e masina de performanta prin definitie....cum i-or zice? RS line?mmmm....probabil ...daca or avea si motorizari TDI....