Lamborghini Sesto Elemento - imagini şi informaţii oficiale
Lamborghini a publicat primele imagini oficiale ale conceptului Sesto Elemento, pe care constructorul italian îl va dezvălui în cadrul Salonului Auto de la Paris.
După ce Lamborghini ne-a ţinut cu sufletul la gură timp de două săptămâni cu o serie de teasere care dezvăluiau puţin câte puţin detaliile unui concept radical, a venit vremea să vedem primele imagini oficiale ale acestui prototip. Denumit oficial Sesto Elemento ("Al şaselea element"), conceptul vine cu linii agresive şi cu o alură sportivă care nu se îndepărtează însă mult de designul lui Gallardo, cel mai mic şi mai uşor model din gama Lambo.
Caracteristica principală a conceptului pe care Lamborghini l-a prezentat oficial în această seară, în cadrul unui eveniment care a avut loc în preziua deschiderii Salonului Auto de la Paris, este masa sa extrem de coborâtă: doar 999 de kilograme. Este cel mai uşor concept creat vreodată de Lamborghini, astfel că motorul V10 de 5.2 litri şi 570 CP care echipează prototipul îl duce în doar 2.5 secunde de la 0 la 100 km/h. Deci cu nu mai puţin de o secundă mai puţin decât cifrele din cartea tehnică a lui Gallardo Superleggera, model care dispune de acelaşi propulsor.
La capitolul design, Sesto Elemento nu impresionează la fel cum a făcut-o Estoque, cel mai recent concept Lamborghini, însă liniile sale ar putea sta la baza viitoarei generaţii Gallardo. Cu toate acestea, prezenţa ubicuă a fibrei de carbon, care se regăseşte pe toate elementele exterioare ale maşinii, este garantul unei apariţii pe cât de spectaculoase, pe atât de atractive.
via | Lamborghini
absolut uluitor,superb!!!