Lamborghini pregătește versiunea de serie pentru conceptul Terzo Millenio: noul model este așteptat în septembrie la Frankfurt
Lamborghini se pregătește să lanseze versiunea de serie a conceptului Terzo Millenio. Potrivit unor informații neoficiale, noul model este așteptat să debuteze la Salonul Auto de la Frankfurt din septembrie și va avea o producție limitată la 63 de exemplare.
Prezentat la sfârșit de 2017, Lamborghini Terzo Millennio este conceptul unui supercar 100% electric, rezultat în urma colaborării dintre institutul american MIT și constructorul Italian din Sant’Agata Bolognese.
Acest concept va inspira designul unui nou model pe care italienii îl vor lansa în 2019. Informații neoficiale arată că noul Lamborghini, nume de cod LB48H, va fi lansat în septembrie la Frankfurt.
Așa cum oficialii italieni au confirmat în trecut, noul model va avea un sistem de propulsie plug-in hybrid format dintr-un motor aspirat V12 și un motor electric.
Sistemul pregătit de Lamborghini va fi capabil să ofere peste 800 CP, iar valoarea autonomiei în modul electric încă nu a fost stabilită de oficialii companiei.
Lamborghini va produce doar 63 de unități, toate fiind deja rezervate și cumpărate de clienți. Prețul unui exemplar este estimat la peste 2 milioane de euro.
Italienii au promis și o altă “surpriză” pentru salonul de la Frankfurt, respectiv debutul unui nou model, fără să ofere alte detalii.
Via Motor1