Lamborghini pregătește un nou model după Urus: va avea 4 locuri și motor amplasat frontal
Lamborghini a început dezvoltarea unui nou model care va fi lansat în preajma anului 2021. Sursele susțin că va fi un model cu 4 uși, 4 locuri și motor amplasat frontal.
Lamborghini și-a propus să-și mărească semnificativ vânzările în următorii ani, iar una dintre soluțiile adoptate este dezvoltarea SUV-ului Urus, care va fi prezentat oficial în cadrul unui eveniment ce va avea loc în 4 decembrie.
Totuși, constructorul italian nu se va opri aici, întrucât inginerii au început deja să lucreze la un nou model. O serie de surse citate de publicația Autocar afirmă că Lamborghini va dezvolta și un al patrulea model, poziționat între viitorul Urus, pe de o parte, și actualele Huracan și Aventador, pe de altă parte. Nu este clar ce tip de segment va ataca noul model, însă acesta va avea 4 uși și 4 locuri, în timp ce motorul va fi poziționat frontal.
Nu este pentru prima oară când Lamborghini se gândește la un astfel de model. De altfel, conceptul Lamborghini Estoque (foto) prezentat în 2008 anticipa lansarea unui astfel de model de serie, care a fost însă abandonat ulterior din cauza crizei financiare. La vremea respectivă, italienii au preferat să dezvolte un SUV datorită popularității în creștere a acestui segment.
Noul model ar putea fi lansat undeva în preajma anului 2021.
Via Autocar
Panamera?