Lamborghini Centenario: Un supercar italian cu doar 75 de kilometri la bord a fost scos la vânzare în SUA pentru 3.4 milioane de dolari
Un Lamborghini Centenario a fost scos la vânzare în statul american California pentru suma de 3.4 milioane de dolari.
Lamborghini Centenario este un supercar al grupului Volkswagen care a fost produs anul trecut cu o ocazie specială: 100 de ani de la nașterea lui Feruccio Lamborghini, fondatorul mărcii auto italiene.
Doar 40 de exemplare au fost produse, 20 coupe și 20 cabrio, fiecare cu un preț de 1.75 milioane de euro fără taxe. Așa cum era de așteptat, toate exemplarele au fost cumpărate încă dinainte de lansare.
Unul dintre aceste exemplare a ajuns la un client în California, care vrea să îl vândă acum la un preț de 3.45 de milioane de dolari.
Acest Centenario are doar 75 de kilometri de bord și poate fi o achiziție perfectă pentru colecționari sau fanii mărci italiene.
Construit pe aceeași platformă ca Aventador, Lamborghini Centenario are un V12 aspirat de 6.5 litri sub capotă și cu 770 de cai putere ajunge la 100 km/h în doar 2.8 secunde. Viteza maximă atinsă de Centenario este de 350 de kilometri pe oră.
Via Carscoops
Asta da. Face banii .... cel mai tare Lambo !