Lamborghini Aventador se "înverzeşte": Start-Stop şi dezactivarea cilindrilor
Aventador introduce Lamborghini în era eco prin cooptarea unor sisteme care până acum erau disponibile doar pe modelele ceva mai accesibile. Aventador va consuma cu 7% mai puţin decât până acum.
Lamborghini a anunţat la Salonul de la Paris că, începând cu anul viitor, Aventador va primi în standard sistemul Start-Stop şi mai ales va beneficia de tehnologia dezactivării a jumătate dintre cilindrii motorului V12, modelul italian supersport reuşind astfel să atingă cifre de consum încă nevăzute în era modernă la marca din Sant'Agata Bolognese.
Dezactivarea cilindrilor funcţionează în cazul lui Aventador la fel ca pe orice alt motor care dispune de această tehnologie. Unitatea V12 rămâne în doar şase cilindri la viteze de până la 135 km/h dacă cel de la volan nu are nevoie de putere. Dacă acesta apasă acceleraţia, motorul V12 îşi reintră complet în drepturi, iar toţi cei 700 de cai îşi fac apariţia.
Pe de altă parte, Lamborghini susţine că sistemul Start-Stop este diferit faţă de celelalte de pe piaţă, pornind motorul în doar 0.18 secunde, un timp de două ori mai rapid decât cel al pachetului Mazda i-Stop, de exemplu. Aceste cifre sunt atinse cu ajutorul unor capacitori de înaltă performanţă care preiau rolul care la modelele de volum echipate cu acest tip de sistem este jucat de bateria clasică.
via Lamborghini
Cu siguranta cei care isi permit un lamborghini vor fi foarte incantati.Ei sunt cei mai stresati soferi in privinta consumului