La timp pentru Jocurile Olimpice: Tokyo vrea să aibă taxiuri autonome până în 2020

Publicat vineri, 16.06.2017 12:41 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Companiile de taxi din Tokyo semnează contracte cu producători de tehnologie pentru mașini autonome cu intenția de a furniza mașini fără șofer începând din 2020, când vor avea loc și Jocurile Olimpice.

Tokyo ar putea deveni unul dintre primele orașe în care să existe taxiuri autonome. Japonia intenționează să ofere astfel de servicii cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Tokyo din 2020, iar guvernul lucrează deja la o serie de măsuri în această direcție.

Ultima noutate este că Hinomaru Kotsu, una dintre companiile de taxi din Tokyo, a semnat un acord cu producătorul de robotică ZMP pentru a produce taxiuri autonome prin utilizarea unor senzori, camere video și alte dispozitive.

În primă fază, proiectul prevede testarea unor taxiuri autonome cu un șofer care să monitorizeze progresul, însă compania vrea ca până la sfârșitul anului prezența acestuia să nu mai fie necesară. În plus, și alte companii de taxi din Japonia analizează posibilitatea de a introduce mașini autonome.

În mod tradițional, introducerea mașinilor autonome este văzută drept o amenințare la adresa meseriei de șofer, însă în Japonia efectul va fi de fapt unul pozitiv. Din cauza scăderii puternice a natalității și a îmbătrânirii populației, companiile de taxi din Japonia întâmpină dificultăți în găsirea de personal care să conducă taxiurile.

Via Digital Trend