La numai trei ani de la debut, Mercedes AMG GT primește un facelift și o versiune nouă, denumită AMG GT C

Publicat luni, 09.01.2017 19:33 de Bogdan Mirică

Mercedes a expus la Salonul Auto de la Detroit faceliftul supercarului AMG GT. Pe lângă revizuirile modelului, germanii au introdus și o nouă versiune AMG GT C Coupe, cu 557 de cai putere.

De obicei trec ani buni până când un constructor decide să introducă o serie de modificări estetice și mecanice pentru un supercar. Mai ales în condițiile în care ciclul său de viață este unul mai lung decât al unui model de volum și poate ajunge chiar la 10 ani.

Mercedes nu gândește însă așa când vine vorba despre actualul său vârf de gamă: AMG GT. Supercarul germanilor este pe piață de trei ani și are deja parte de un facelift pentru varianta coupe, cu ocazia Salonului Auto de la Detroit. Modelul german completează astfel revizuirile gamei, după ce am văzut noutăți și pe varianta Roadster.

Lista modificărilor estetice începe cu o nouă grilă frontală, cu 15 linii verticale cromate, denumită AMG Panamericana. Ea este împrumutată de la versiunea de circuit GT3 și este integrată într-un spoiler nou, cu un sistem aerodinamic activ, denumit Airpanel, introdus anul trecut pe GT R. Acesta permite răcirea mai bună a motorului la viteze mari și o eficiență aerodinamică ridicată la viteze reduse.

Mai mulți cai putere

Modelul folosește același motor V8 biturbo de 4.0 litri, disponibil cu trei versiuni de putere. Cea de bază, adică AMG GT, dispune de 476 de cai putere și 630 de Nm, cu 14 cai și 30 de Nm în plus față de versiunea pre-facelift.

Urmează apoi AMG GT S, care a primit și el mai multe resurse (12 cai și 20 de Nm în plus), ajungând acum la 522 cai putere și 670 Nm.

Pe lângă aceste două versiuni deja cunoscute, Mercedes oferă acum și AMG GT C Coupe, o versiune care caută să umple golul dintre Mercedes AMG GT S și AMG GT R (585 de cai), prezentat anul trecut.

Dacă gama supercarului AMG GT devine prea complicată pentru cei care citesc acum, am întocmit un tabel cu toate versiunile modelului german.

Versiune Cai putere Cuplu motor Accelerație
0-100 km/h
Viteză maximă
Mercedes AMG GT 476 630 Nm 4.0 secunde 304 km/h
Mercedes AMG GT Roadster 476 630 Nm 4.0 secunde 302 km/h
Mercedes AMG GT S 522 670 Nm 3.8 secunde 310 km/h
Mercedes AMG GT C Coupe 557 680 3.7 secunde 317 km/h
Mercedes AMG GT C Roadster 557 680 3.7 secunde 316 km/h
Mercedes AMG GT R 585 700 3.6 secunde 318 km/h

Versiunea AMG GT C Coupe vine la pachet cu 557 de cai putere și 680 de Nm. Accelerația de la 0 la 100 de km/h se face în 3.7 secunde, iar viteza maximă ajunge la 317 km/h.

Introducerea noii versiuni AMG GT C Coupe marchează și sărbătorirea a 50 de ani de la înființarea diviziei speciale AMG. Motiv pentru care, sportiva urmează să fie disponibilă și cu o versiune specială de lansare, denumită Edition 50.

Fie că va fi comandat împreună cu aceasta, fie că va fi oferit standard, AMG GT C Coupe vine cu o punte spate mai mare, cu jante mai mari, cu pasaje ale roților amplificate, cu un deflector mai lat și cu un eleron acționat electric. Suspensia spotivă AMG Ride Control este combinată cu un set de amortizoare ajustabile și cu direcția pe puntea spate.

Mercedes AMG GT C Edition 50

Cei care își vor dori Edition 50 vor primi două culori de caroserie exclusive (designo graphite grey magno și designo cashmere white magno), inserții negre cromate la nivelul pragurilor laterale și al spoilerelor, tapițerie din piele în două culori (negru și argintiu), inscripția GT 50 Edition pe tetiere, volan AMG Performance și pachet AMG Interior Night (praguri cu inserții negre și padele în spatele volanului).

Producția va fi limitată la 50 de unități AMG GT C Coupe și alte 50 pentru AMG GT C Roadster.

  • Scorpionul.negru, luni, 09.01.2017 20:50

    Arata ca un melc ! Unde e SLR-ul de odinioara ? Ala Mercedes...

  • ignis, marţi, 10.01.2017 16:46

    Mă refer strict la design. E urătă. Înțeleg că are un aer retro, dar tot urâtă rămâne. Văd că am intrat în era barocă. Pur și simplu nu mai știu ce găselnițe de design să mai găsească și ori fac experimente gen Toyota sau se întorc cică la "clasici" gen Mercedes AMG GT. Trei întrebări am. Ce drac de faruri sunt alea? Ce reprezintă? Cu ce linie se pupă ele?

  • vianu, miercuri, 11.01.2017 03:32

    mie chiar imi place e extrem de agresiva si, neindoilenic, iese din tipare. Ceva din istoricul vechilor silverarrow are si nu vad dece ar fi obligatoriu ca farurile sa "se pupe" cu ceva de pe capota aia. Eu votez ca avand una dintre cele mai interesante linii. SI la fel cum ma inspira Lexus LC500 asa si acest AMG GT... Sunt originale, cu o prezenta bine definita si daca japonezii au mers pe mana unui design tehno futurist de-a dreptul si parca coborat direct de pe consola de jocuri, Mercedes a preferat sa faca (din nou) apel la designul anilor interbelici, sau post razboi, si sa-l reintrepreteze. Chiar asa baroc cum e el. https://www.mercedesamgf1.com/wp-content/uploads/sites/3/2016/05/w125jpg1280x496q85crop-smartmask-0203px200203pxsubjectlocation-17962C1317upscalejpg.jpg http://13252-presscdn-0-94.pagely.netdna-cdn.com/wp-content/plugins/PostviaEmail/images/1955_Mercedes_Benz_194R_Silver_Arrow_For_Sale_Front_resize.jpg