Kia Stinger ar putea fi scoasă din producție în aprilie 2023

Publicat vineri, 21.10.2022 13:20 de Alexandru Monenciu

Potrivit celor mai recente informații, venite chiar din Coreea de Sud, producția modelului Kia Stinger ar urma să fie oprită în aprilie 2023. Motivul este simplu: vânzările nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor.

În 2017, Kia lansa modelul Stinger. Încă de la primele teste, jurnaliștii au lăudat modelul sud-coreean, dar interesul clienților pentru această mașină nu a fost niciodată foarte mare.

În ciuda tuturor eforturilor făcute de Kia. Ne referim aici inclusiv la debutul unui facelift care a adus și o creștere a puterii motoarelor disponibile. Pe lângă modificările discrete de design.

Viitorul lui Kia Stinger este de ceva vreme unul incert. Acum, o publicație din Coreea de Sud, susține că acest model va ieși din producție în aprilie 2023. Informația nu a fost, însă, confirmată sau infirmată de către marca asiatică.

Motivul principal pentru această decizie ar fi cererea slabă, inclusiv pe piața de casă. Spre exemplu, în luna septembrie, Kia a vândut 1.499 de exemplare Stinger în Coreea de Sud.

Pentru moment nu se știe dacă producătorul asiatic are în plan un înlocuitor direct pentru Stinger.

via Motor1

  • dan_grc, vineri, 21.10.2022 13:36

    Inevitabil, cum spuneam acum câțiva ani, astfel de modele rezistă dacă au cumpărători în realitate, nu susținere online . O mașină reușită de altfel .

  • Dutz, vineri, 21.10.2022 20:54

    Deșii o mașină reușită… nu este piața. Așa cum am spus foarte puțin o sa cheltuiască 50.000 de euro pe o Kia Stinger când vecinul si-a luat alt model cu 15.000. Urmează căderea Tesla… le dau maxim un an.

  • StM, miercuri, 26.10.2022 18:46

    O masina superba,dar este mai mult un statement,un exemplu de "si noi putem!",nu cred ca isi propusesera sa vanda cu sutele de mii. Pentru unii cumparatori, la pretul ei au variantele asa zis premium din triada nemteasca plus mai nou Tesla sau alte electrice. Era greu de crezut ca vor rezista. Ma gandeam insa ca o vor hybridiza. Cum SE dezvolta in ultimii ani doar segmentul de SUV uri... Stinger va fi retrasa. La fel ca si Insignia, Talisman, Mondeo (cel putin in Europa) si alte Berliner mari. Pacat, dar, daca asta se cere, asta se livreaza...