Kia Soul electric va avea o autonomie de aproape 200 de kilometri
Kia a dat publicităţii informaţii noi despre viitorul Soul electric. Versiunea cu zero emisii soseşte anul viitor şi promite o autonomie de aproape 200 de kilometri.
După ce ne-a făcut cunoştinţă cu noul Soul în cadrul Salonului Auto de la Geneva, în această primăvară, Kia pregăteşte terenul pentru un prim derivat cu zero emisii al modelului.
Kia Soul - informaţii şi galerie foto
Este vorba despre o versiune electrică a lui Soul, ce urmează a fi prezentată în decursul anului viitor. Debutul unui Soul EV a fost confirmat încă de luna trecută, atunci când oficialii au recunoscut că va fi primul model cu zero emisii care părăseşte piaţa mamă din Coreea de Sud.
Kia susţine că, în prezent, desfăşoară mai multe teste cu prototipuri ce se folosesc de serviciile unei unităţi electrice de 110 cai putere şi un cuplu instant de 284 Nm. Resursele sunt transmise punţii faţă prin intermediul unei cutii de viteze cu o singură treaptă, care îi permite modelului coreean să accelereze de la 0 la 100 de km/h în 12 secunde. Despre viteza maximă se preconizează că va ajunge doar la 145 km/h.
Bateria litiu-ion cu o capacitate de 27 kWh este gata să garanteze o autonomie de 193 de kilometri. Ea poate fi reîncărcată în cinci ore, atunci când se foloseşte o priză clasică şi în doar 25 de minute atunci când se foloseşte un încărcător rapid de 100 kWh.
Kia susţine că noul Soul electric va beneficia de jante uşoare din aliaj, cu dimensiuni de 16 inch, de proiectoare inovative, de lămpi posterioare cu lumini LED şi de lumini de poziţie de asemenea cu tehnologie LED. Inteirorul va face loc unui ecran de 8 inch pentru sistemul de navigaţie şi unui nou panou cu instrumente de bord.
si halatu?halatu,cit costa?