Kia Sorento - primele schiţe dezvăluie designul celei de a treia generaţii

Publicat marţi, 29.07.2014 11:09 de Bogdan Mirică

Kia a dezvăluit astăzi două imagini teaser ale viitorului Sorento. A treia generaţie a modelului coreean va fi dezvăluită complet în august şi va debuta apoi la Salonul de la Paris.

Kia se pregăteşte să introducă în scenă noua generaţie a modelului Sorento, cel mai mare SUV al său şi unul dintre actorii importanţi pe piaţa europeană. Cum era şi normal, debutul oficial va avea loc mai întâi în ţara natală, Coreea de Sud, pentru ca mai apoi Sorento să fie prezentat şi publicului european sau american.

Anunţul lansării celei de a treia generaţii a fost însoţit de un teaser şi de un scurt film de prezentare, ambele menite să capteze atenţia presei şi să menţină interesul ridicat până la introducerea oficială, programată la finalul lunii august. Noul Sorento va fi mai apoi expus la Salonul Auto de la Paris în octombrie şi va ajunge pe piaţă la finalul anului, cel mai probabil în decembrie.

Prima imagine teaser trădează un design mult mai agresiv, cu o linie a plafornului coborâtă şi pasaje ale roţilor mai mari. Partea frontală a crescut în dimensiuni şi este dominată de grila „tiger nose”, devenită emblemă a companiei sud-coreene.

Liniile generale ale caroseriei se inspiră din modele de top cum ar fi Cadenza sau K900, fiind trasate de cele trei birouri de creaţie ale brandului, aflate în Coreea de Sud, Germania şi Statele Unite.

Potrivit unor surse neoficiale, a treia generaţie Sorento va creşte în dimensiuni şi va avea un al treilea rând de scaune. Sub capotă se vor afla motoare cu patru cilindri, diesel şi benzină, dar şi o versiune hibridă compusă dintr-un agregat electric şi unul convenţional de 2.3 litri.

  • mog, marţi, 29.07.2014 13:49

    sunt curios cu ce motoare vor veni. in afara de 2.2diesel si 194 cp, nu prea au altele moderne, peste 2l. pt state merg 2.4 si 3.3 aspirat, in europa insa...mai greu.

  • Marian, marţi, 29.07.2014 14:30

    Sorento o fi cel mai mare care se vinde in Romania, din cate stiu au si altul mai mare : http://www.kia.com/worldwide/vehicles/mohave/product.aspx

  • mog, miercuri, 30.07.2014 13:30

    in state mai au vre`o 2 modele modele care in europa nu apar, inclusiv niste motoare "dragute" inclusiv hybride