Kia EV6 este Mașina Anului 2022 în Europa. Pe podium, Renault Megane Electric și Hyundai IONIQ 5

Publicat marţi, 01.03.2022 11:01 de Tiberiu Safta

Kia EV6 a fost desemnată Mașina Anului 2022 în Europa și este primul astfel de titlu obținut de Kia. Juriul a fost format din 61 de jurnaliști din 23 de țări. În spatele lui Kia EV6 se află Renault Megane E-Tech și Hyundai IONIQ 5.

Noul model electric Kia EV6 este câștigătorul titlului Mașina Anului 2022 în Europa. Este pentru prima dată în istoria competiției când Kia câștigă acest titlu, după ce modelul electric, lansat anul trecut, a primit 279 de puncte din partea juriului format din 61 de jurnaliști din 23 de țări.

Imediat în spatele lui Kia EV6 se află și alte modele electrice. Locul al doilea este ocupat de Renault Megane E-Tech, care a obținut 265 de puncte, iar podiumul este completat de Hyundai IONIQ 5, cu 261 de puncte.

Modelul electric sud-coreean este primul lansat sub noua filosofie de design a mărcii, „Opposites United” și este bazat pe platforma dedicată Electric-Global Modular Platform (E-GMP). Kia EV6 este oferit cu doi acumulatori cu capacități de 58 sau 77.4 kWh. Puterile propulsorului electric sunt cuprinse între 167 și 576 de cai putere, iar autonomia este cuprinsă între 394 și 528 de kilometri în regim WLTP. De asemenea, EV6 este disponibil cu propulsie spate sau cu tracțiune integrală.

Celelalte mașini care au ajuns în finală au fost: Peugeot 308 (191 de puncte), Skoda Enyaq iV (185 de puncte), Ford Mustang Mach-E (150 de puncte) și Cupra Born (144 de puncte).

via ECTY

  • Mihai, marţi, 01.03.2022 15:17

    Dar si juriul asta e rau, nu a ales si el o masina de viitor cu motorizare diesel. Sa le fie rusine! Tot respectul pentru Kia. Dar unde sunt masinile germanilor? :)) Au ocupat doar podiumul cu amenzi la DIESELGATE si atat? Masini nu stiu sa faca?

  • ^^^, marţi, 01.03.2022 15:48

    Nu te ambala, citeste mai atent. acum a fost sectiunea aspiratoare, mixere si masini de spalat. Mai incolo se da premiul si pentru automobile.

  • bujie, marţi, 01.03.2022 17:53

    ...identic cu viitorul Top al Mașinilor Electrice cele mai nevândute.

  • @^^^, marţi, 01.03.2022 18:54

    Am inteles, sectiunea masini a fost premiata deja :)) https://www.reuters.com/business/autos-transportation/eu-fines-bmw-volkswagen-group-restricting-competition-emission-cleaning-2021-07-08/ https://www.cbsnews.com/news/mercedes-benz-emissions-cheating-1-5-billion-fine-daimler/ https://www.reuters.com/business/autos-transportation/skorea-fines-mercedes-169-mln-over-emission-rules-breach-2022-02-07/ Si VAG cat a luat ?

  • ds, miercuri, 02.03.2022 10:00

    Sincer, mă așteptam ca EV6 să fie câștigătoare. Dar două din primele trei locuri ocupate de același grup e totuși o realizare care va cântări mult în vânzările viitoare, iar dacă mai punem la socoteală că 6 din 7 finaliste au fost electrice, vedem cam încotro se îndreaptă lumea civilizată. Noi tot cu 1.9 TDI, musai cu "I" roșu. Și apropo de cunoscători @^^^^ ... măcar nu mai semnaliza... Pune mâna, citește și deschide gura în cunoștință de cauză, altfel bați câmpii cu grație.

  • jiji, miercuri, 02.03.2022 10:02

    Doamne fereste daca si mixerele astea chinezesti devin masina anului este compromisa si EU, indobitocirea populatiei e la nivel maxim!! Noroc cu expertii din tarisoara care ne spun cum sta treaba.

  • r, miercuri, 02.03.2022 11:09

    Nu prea se explică în ce anume a constat diferența de aproape 100 de puncte față de următoarea de s-au aliniat jurnaliștii ca pe timpul votării comuniste. Că din ce văd tot roți și volan are. Și seamănă de la distanță cu Ford Focus de la 1900 toamna. Nu critic nimic ci doar vreau să înțeleg cum lucrează fascinanta minte umană sau să aflu ce nu s-a spus în acest articol.

  • ioan, miercuri, 02.03.2022 12:46

    Tesla, cea care a demarat ceea ce înseamnă MAȘINI ELECTRICE nu e pe podium (trebuia să fie prima !) ! Mă dezamăgiți !

  • ironR, miercuri, 02.03.2022 14:31

    Scurt si la obiect, notele testelor Automarket pt primele doua clasate: EV6 - nota 4.4 Megane - nota 4.5 Asta spune multe despre cei care ii sustin financiar.

  • CiprianBi, miercuri, 02.03.2022 16:00

    @r Poate seamana, dar de la maare distanta.

  • CiprianBi, miercuri, 02.03.2022 16:31

    @ironR Sunt niste calificative subiective, cum este si Masina Anului 2022 sau orice review. Daca Automarket a pus nota 5 sau daca e masina anului din Caleea Lactee, pentru mine este egal cu 0. Nu am urmarit foarte atent, daca pe Automarket a aparut stirea, dar eu as urmari Belgia. Acestia vor sa interzica masina electrica in parcarile subterane. De curand a ars o intreaga parcare de la un ID3. Nu conteaza ca este ID3, dar asta pare sa fie o lovitura puternica pentru masinile electrice, in general si nu prea am vazut multa "reclama" la stirea asta.

  • Taliban Dacia, joi, 03.03.2022 06:40

    Bravo Kia & Hyundai !