Jeep va lansa 4 modele noi în Europa în acest an: vânzări “dezamăgitoare” în 2017

Publicat miercuri, 21.03.2018 10:09 de Petre Barac

Jeep a anunțat lansarea a 4 modele noi în acest an pe piața europeană, cu scopul să-și îmbunătățească vânzările după un 2017 mai puțin reușit.

Șeful grupului Fiat-Chrysler, Sergio Marchionne, a spus că vânzările Jeep din Europa au fost “proaste” în 2017, având o creștere de doar 2%, în ciuda apariției unor modele noi precum Compass.

Mai exact, Jeep a livrat anul trecut un total de 107.569 de mașini în Europa, mult sub așteptările oficialilor companiei.

Pentru acest an, constructorul vrea să-și îmbunătățească vânzările cu ajutorul a patru noi modele, unde au inclus Compass (foto), variante revizuite pentru Cherokee și Renegade la vară și noul Wrangler spre sfârșitul anului.

Astfel, Jeep speră că Europa va fi una din regiunile care va ajuta vânzările totale să ajungă la două milioane de unități, pe termen mediu. În 2017, americanii au vândut puțin sub 1.4 milioane de mașini.

Vânzările de anul trecut din Europa au fost dezamăgitoare,” a declarat Jeff Hines, șeful Jeep pentru Bătrânul Continent. El a pus rezultatul slab pe seama apariției târzii a lui Compass pe segmentul SUV-urilor din Europa, unul dintre cele mai importante la ora actuală.

Via Autocar

 

  • jeep, miercuri, 21.03.2018 15:24

    masini simple si bune pana prin anii '80-'90 dupa 2000, dezastruoase la fiabilitate si cu handicapuri severe inca din proiectare