Jaguar şi Land Rover vor dezvolta independent motorizările şi transmisiile viitoare
Englezii de la Jaguar Land Rover vor să redevină independenţi şi să-şi producă şi dezvolte propriile motoare, plănuind să renunţe la propulsoarele furnizate de Ford şi alţi parteneri. Primul pas are loc în 2014, odată cu deschiderea unei uzine de motoare în Regatul Unit.
Jaguar şi Land Rover îşi vor dezvolta şi produce propriile motorizări, pe care le vor împărţi la nivel de grup, anunţă Automotive News. Concernul britanic deţinut de Tata Motors a început lucrările la o fabrică de motoare în Wolverhampton, Regatul Unit, în care au investit 750 milioane de dolari. Prima motorizare care va fi produsă în această uzină va fi un turbodiesel cu patru cilindri în linie. La 18 luni din acel moment, linia de fabricaţie va produce şi o motorizare turbo cu aprindere cu scânteie. Cele două noi motorizări sunt primele unităţi dezvoltate de la zero de cele două mărci din concernul Jaguar Land Rover din 1990 până în prezent.
Britanicii vor să facă motoare uşoare şi puternice, a căror cilindree să fie de 2.0 litri. Ambele unităţi planificate vor fi echipate cu toate tehnologiile noi din domeniu, de la injecţie directă la distribuţie variabilă. Reprezentanţii celor două mărci nu au furnizat informaţii suplimentare despre modelele care vor fi echipate cu noile motorizări, propulsoarele urmând să fie introduse atât în gama Jaguar, cât şi în gama Land Rover.
Ultimul motor produs de Jaguar în baza unui design in-house a fost construit în 1997, în timp ce ultimul motor dezvoltat independent de Land Rover a fost construit în 1998. Ambele mărci se bucură de o creştere a vânzărilor în ultima perioadă, anul 2012 marcând un record de 357.000 de unităţi, pe care reprezentanţii companiei se aşteaptă să-l depăşească în anul curent.
Via AutomotiveNews (înreg.)
Ar fi putut fi ceva mai clar articolul si mai bogat in detalii... Acum de unde provin motoarele? De la Ford parca. Ar fi bine de precizat toti ceilalti furnizori de motoare, pe langa Ford, daca mai sunt si altii. Sau si mai bine: tabel cu 2 coloane: motor si furnizor - e mai multa munca, dar ar fi iesit un articol mai profi. In lipsa acestei info se poate intelege ca Jaguar si Land Rover isi vor dezvolta independent motoarele una fata de alta, ceea ce nu este cazul.