Jaguar Land Rover dorește să recruteze angajații concediați de Twitter
Jaguar Land Rover a anunțat că vrea să recruteze mai mulți angajați care au fost concediați de Twitter. Grupul britanic oferă peste 800 de locuri de muncă în domenii ca electrificare, conducere autonomă și inteligență artificială.
Grupul britanic de mașini de lux dorește să le ofere locuri de muncă angajaților concediați recent de către Twitter, Meta și Amazon în domenii importante pentru dezvoltarea viitoarelor modele din gamă.
Pentru asta, Jaguar Land Rover oferă peste 800 de locuri de muncă în domenii importante precum conducere autonomă, electrificare, dezvoltarea inteligenței artificiale, analizarea datelor și învățarea lor de către mașini și dezvoltarea sistemelor cloud.
Cele mai multe astfel de posturi vor fi disponibile în Marea Britanie. Asemenea locuri de muncă pentru foștii angajați ai companiilor menționate anterior vor fi disponibile și în Statele Unite, China, India, Irlanda și chiar la vecinii noștri din Ungaria.
Cu această ocazie, Jaguar Land Rover dorește să se impună în sectorul digitalizării, dar mai ales în cel al electrificării. Planul elaborat de către grupul britanic, botezat Reimagine, prevede lansarea de noi modele electrice Jaguar și Land Rover în 2025. Conform aceluiași plan, grupul britanic deținut de indienii de la Tata Motors vrea să devină neutru în emisiile de carbon până în 2039.
În urmă cu câteva zile, CEO-ul grupului britanic, Thierry Bolloré, și-a anunțat demisia din funcție. Acesta va părăsi oficial compania în 31 decembrie. Responsabilitățile sale au fost preluate de către Adrian Mardell, fostul șef de finanțe al grupului.
via Carscoops
Păi ăștia erau cei care blocau conturile utilizatorilor, adică "fact checkers'. Plus că multora nu le mai plăcea să muncească la birou ci de acasă.