Jaguar F-Type Coupe - al doilea teaser dezvăluie profilul sportivei britanice
Jaguar a publicat astăzi un teaser al viitorului F-Type Coupe, model aşteptat să îşi facă apariţia în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles.
Salonul Auto de la Los Angeles va fi martorul unei premiere importante pentru Jaguar. Constructorul britanic a promis că va expune în cadrul show-ului american noul F-Type Coupe, derivatul cu acoperiş fix al modelului sportiv. În aşteptarea dezvăluirii oficiale, programată în data de 20 noiembrie, Jaguar a mai oferit fanilor un teaser oficial.
Jaguar F-Type Coupe - primul teaser oficial
De această dată, imaginea trădează profilul coupe-ului, un aspect extrem de important, despre care Ian Callum, designerul Jaguar, spune că va fi diferit de cel al cabrioletului. Chiar şi aşa, stilul general va fi influenţat de liniile conceptului C-X16, expus în 2011 la Salonul de la Frankfurt.
Nivelul de manevrabilitate al versiunii coupe va fi evident mai ridicat decât al cabrioletului datorită masei mai scăzute şi a rigidităţii structurale mai mari, inginerii britanici vizând un 0-100 km/h în sub 4 secunde pentru versiunea de top a modelului.
Apropo de versiuni, F-Type Coupe va moşteni aceleaşi motorizări pe care le are şi versiunea decapotabilă (V6, V6S şi V8), Jaguar analizând între timp dezvoltarea unor variante extreme ale modelului, capabile să urce până la 550 de cai putere.