Jaguar ar putea lansa un SUV în 2015
Potrivit unor surse, britanicii de la Jaguar lucrează la un SUV, care ar trebui să debuteze pe piaţă în termen de patru ani şi va lupta pe segmentul lui BMW X5.
Jaguar lucrează la un SUV mare, care să atace segmentul lui Porsche Cayenne, BMW X5 şi Mercedes-Benz ML. Modelul va avea o structură din aluminiu şi va împărţi anumite componente cu unele modele Range Rover, deşi cei de la Jaguar îşi asigură clienţii că modelul va avea propriul său caracter, diferit de cel al unui Range Rover. Potrivit acestor declaraţii, vorbim de un SUV orientat spre un comportament dinamic, care va rivaliza BMW X5 şi Porsche Cayenne, iar fratele de la Rover ar rămâne pe segmentul orientat spre offroad.
Cei de la Tata Motors, proprietarii mărcii Jaguar şi ai Land Rover, au decis să facă această investiţie relativ târziu, când toţi constructorii importanţi au lansat deja propunerile lor în acest segment, iar fiecare şi-a croit o identitate. Multe modele au ajuns deja la a doua sau a treia generaţie, în timp ce Jaguar va trebui să-şi croiască singur un nume în lumea SUV-urilor. Pe de o parte, acest lucru e un avantaj, deoarece clienţii nu ştiu la ce să se aştepte, dar dacă respectivul model nu va avea un interior în stilul mărcii, alături de un exterior desenat corespunzător, succesul său ar putea fi o problemă pentru proprietarii mărcii britanice.
Adrian Hallmark, şeful departamentului de marketing de la Jaguar, a explicat această situaţie foarte simplu: "Jaguar trebuie să-şi elibereze potenţialul. Acum, încercăm să-i prindem din urmă pe ceilalţi". Pe viitor, constructorul britanic va lansa un model de clasă medie, care doreşte să-i fure lui BMW Seria 3 coroana de lider al segmentului premium din clasa respectivă.
Via | InsideLine