Italienii nu au limite când vine vorba de supercaruri: cea mai puternică mașină produsă în Italia are mai mulți cai decât La Ferrari și se numește Millecavalli
Compania italiană Mazzanti a prezentat ceea ce se vrea a fi cel mai puternic supercar produs în Peninsulă. Se numește Millecavalli și are 1000 de cai putere. Performanțele ne amintesc de Bugatti Veyron.
Italienii sunt recunoscuți pentru supercarurile care iau naștere în Peninsulă. Pagani, Ferrari, Lamborghini și Maserati sunt doar câteva nume populare despre care toată lumea a auzit. Printre aceste branduri cu greutate se strecoară și Mazzanti, o companie auto de nișă, specializată în ce altceva decât supercaruri.
Noua lor creație se numește Millecavalli și este o versiune extremă a modelului Evantra. După cum o sugerează și numele italian, este vorba despre un supercar de 1000 de cai putere. Potrivit constructorului, mașina este chiar mai mult decât atât: este cel mai puternic produs auto de serie pe care l-a dat vreodată Italia. Asta pentru că depășește chiar și exoticul Ferrari LaFerrari cu cei 950 de cai ai săi.
Mazzanti Evantra Millecavalli folosește un motor V8 bi-turbo de 7.2 litri, capabil să dezvolte 1000 de cai putere și 1200 de Nm, toți transmiși doar punții anterioare prin intermediul unei cutii secvențiale cu șase rapoarte. Cântărind doar 1300 de kilograme, Millecavalli poate atinge 100 de km/h în doar 2.7 secunde și poate atinge o viteză maximă de 402 km/h.
Detaliile impresionante nu se opresc aici: supercarul folosește un set de frâne din carbon ceramic, capabile să-l oprească de la 300 de km/h în doar șapte secunde.
Mazzanti susține că va produce doar 25 de exemplare Millecavalli, trei dintre acestea fiind deja vândute.
Cred că e puntea posterioară, nu anterioară :)