Investiții masive în electrificare: Mercedes rezervă un miliard de euro pentru producția de baterii pentru viitoarele mașini electrice
Daimler se pregătește de lansarea oficială a brandului EQ, sub care vor fi dezvoltate modelele electrice ale companiei germane. În acest sens, nemții investesc un miliard de euro în dezvoltarea bateriilor. Jumătate din sumă merge în construcția celei de-a doua fabrici de baterii pe care Daimler o ridică în Germania.
Planul de "electrificare" dezvăluit de Mercedes-Benz odată cu lansarea conceptului Generation EQ la Salonul Auto de la Paris începe să prindă contur din toate punctele de vedere. Daimler, compania care deține mărcile Mercedes-Benz și Smart, a anunțat că va investi un miliard de euro în dezvoltarea capacității de producție a bateriilor necesare echipării viitoarelor modele electrice, o jumătate din această sumă urmând să fie investită în construirea unei fabrici dedicate în orașul german Kamenz.
Situl de producție a bateriilor din Kamenz urmează să fie al doilea pe care Daimler îl construiește în Germania, planurile constructorului vizând independența totală a mărcilor sale în momentul în care cererea în zona mașinilor electrice va crește exponențial. Construcția fabricii a început deja, aceasta urmând să fie complet operațională în 2018.
10 mașini electrice în gama EQ până în 2025
Vă reamintim faptul că Daimler a anunțat oficial în această toamnă faptul că viitoarele mașini electrice ale companiei vor fi adunate sub umbrela unui nou brand, denumit EQ. Primul model al acestei game urmează să fie un SUV full-electric care va vedea lumina zilei până în în 2020 și care se va inspira la nivel estetic din conceptul Generation EQ (foto). Planurile mărcii germane arată că gama de modele a brandului EQ va număra 10 nume diferite până în 2025, moment în care Mercedes susține că 15-25% dintre vânzările sale vor fi reprezentate de modele cu emisii zero.
via Mercedes
Eu nu prea vad sensul aparitiei unui brand nou doar pentru electrice. Ce o sa mai fie din Mercedes peste 20 ani atunci cand 80% din masinile vandute vor fi electrice? O sa dispara Mercedes si o sa ramana doar EQ? Sau vor lansa si Mercedesuri electrice intre timp, dar atunci de ce sa mai bagi bani intr-un brand nou?