Interesul pentru diesel începe să scadă: vest-europenii cumpără mai puține mașini diesel în așteptarea noilor reguli pentru poluare

Publicat vineri, 03.03.2017 17:06 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Vânzările de mașini diesel din Europa de Vest au scăzut pe fondul incertitudinilor cu privire la măsurile anti-poluare planificate de autorități.

Numeroase orașe din Europa de Vest au început să impună reguli prin care să restricționeze accesul mașinilor poluante și, mai ales, a celor cu propulsie diesel, ca urmare a gradului tot mai ridicat de poluare. O posibilă extindere a acestei legislații, combinată cu înăsprirea testelor de emisii care ar putea conduce chiar la creșterea prețurilor, determină clienții să-și îndrepte atenția spre alte tipuri de motorizări.

Astfel, Germania a înregistrat un declin de 3.8% în vânzările de mașini diesel în februarie, iar această motorizare a avut o cotă de piață de 43.4%. Date similare au fost înregistrate și în alte două mari piețe europene, Franța și Spania, iar analiștii anticipează că acest trend va continua și în lunile următoare și are chiar potențialul de a se accentua.

Pe de altă parte, februarie a devenit prima lună după octombrie 2016 în care vânzările de mașini noi au înregistrat o scădere în Germania, de departe cea mai mare piața auto din Europa. Vânzările au scăzut cu 2.6%, la 243.000 de unități, însă una dintre explicații este ca februarie a avut anul trecut 29 de zile.

Datele statistice arată că, dacă februarie ar fi avut 29 de zile și în acest an, vânzările ar fi crescut ușor cu 2%, însă cifra este oricum mai mică comparativ cu creșterea puternică de 10% înregistrată în ianuarie.

Via Automotive News

  • Aleics, sâmbătă, 04.03.2017 11:59

    Uraaa, sa vina toate troacele la noi ! :-(

  • Seat, sâmbătă, 04.03.2017 18:49

    slabut, ma asteptam sa scada cu 80% dieselurile, cam dorm/needucati europenii.

  • Toni, joi, 23.03.2017 13:49

    La ce motoare de 2 lei diesel si TSI fac nemtii acum, cred ca masinile nemtesti si cele ce folosesc motoarele lor, ma refer la Skoda si Seat, se cam duc la vale. Renault si Ford incept sa castige piata