Inspecțiile Tehnice Periodice vor fi supravegheate video: măsura, implementată pentru reducerea fraudelor
Începând din 21 mai, service-urile auto sunt obligate să înregistreze video Inspecțiile Tehnice Periodice (ITP) și să păstreze arhiva cel puțin 6 luni. Măsura are rolul de a limita fraudele.
Proprietarii de mașini au parte de numeroase noutăți legislative în această lună. După ce ieri au intrat în vigoare o serie de noutăți precum suspendarea certificatului de înmatriculare în cazul în care Inspecția Tehnică Periodică (ITP) a vehiculului a expirat sau a fost anulată, începând de astăzi există o noutate și în privința procedurii de realizare a unui ITP.
Astfel, stațiile care realizează ITP trebuie să înregistreze video întreaga procedură, potrivit unui document al Registrului Auto Român (RAR).
Potrivit regulamentului, sistemul de înregistrare video conține cel puțin două camere video și un aparat de înregistrare digital (Digital Video Recorder) capabil să înregistreze la rezoluție HD. Sistemul trebuie să poată înregistra activitățile de pe linia ITP de luni până vineri între 08:00 - 20:00 și sâmbătă între 08:00 - 14:00. În plus, imaginile trebuie să fie accesibile pe un ecran inspectorului RAR. Toate înregistrările trebuie păstrate pe o perioadă de 6 luni.
Reprezentanții RAR afirmă că au introdus înregistrarea video cu scopul de a limita fraudele la realizarea ITP-urilor. "Cerinţa referitoare la necesitatea echipării staţiilor de ITP cu sistem video a fost introdusă [...] pentru prevenirea posibilităţii de efectuare a unor inspecţii tehnice periodice fără prezentarea vehiculului său cu utilizarea unui alt vehicul similar", afirmă oficialii RAR.
În cazul absenței sistemelor de înregistrare video, activitatea stației respective va fi suspendată.
Via Mediafax
Nu numai video pe linia de inspectie ITP cat si " live data" din aparatele de masura. Altfel e fix-pix.