Înmatriculările de mașini noi au scăzut în Europa cu 26% în primele 11 luni ale anului: Dacia a a ajuns la 365.000 de unități, în scădere cu 31%

Publicat joi, 17.12.2020 11:20 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Înmatriculările de mașini noi au scăzut în Europa în primele 11 luni ale anului cu 26%, la circa 10.5 milioane de unități. În această perioadă, Dacia a înmatriculat 365.000 de vehicule, în scădere cu 31%.

Piața auto europeană continuă să înregistreze o scădere majoră a înmatriculărilor de mașini noi și după primele 11 luni ale anului, potrivit celui mai recent raport al Asociației Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA).

Datele oficiale arată că pe parcursul lunii noiembrie europenii au înmatriculat aproape 898.000 de mașini noi, în scădere cu 12% comparativ cu noiembrie 2019. În acest context, piața auto europeană a înregistrat un declin de 26.1%, la aproximativ 10.5 milioane de unități, la nivelul primelor 11 luni ale anului.

În ansamblu, comparativ cu piața europeană, Dacia continuă să aibă rezultate ușor mai slabe. De exemplu, în luna noiembrie, Dacia a înmatriculat 35.655 de unități, în scădere cu 14.6% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

De asemenea, la nivelul primelor 11 luni, constructorul de la Mioveni raportează o scădere de 31%, la  365.495 de unități.

Cota de piață a variat ușor doar la nivelul primelor 11 luni ale anului, până la 3.4%, comparativ cu 3.6% în perioada similară a anului trecut. În schimb, cota de piață pentru luna noiembrie a rămas constantă la 3.4%.

În clasamentul pe mărci, Volkswagen continuă să fie lider detașat cu o cotă de piață de 11.1%, aproape dublă comparativ cu următoarele două clasate, Renault și Peugeot. Mercedes-Benz și BMW se păstrează pe locurile 4 și 5, în ciuda faptului că sunt producători premium. De asemenea, Dacia ocupă în continuare poziția a 15-a, în fața unor branduri precum Seat sau Nissan.

Loc Constructor Înmatriculări 
ian-nov 2020
Înmatriculări 
ian-nov 2019
Evoluție
1 Volkswagen 1.190.791 1.648.757 --27.8%
2 Renault 733.319 965.979 -24.1%
3 Peugeot 669.311 892.832 -25.0%
4 Mercedes-Benz 668.055 819.828
-18.5%
5 Ford 603.041 753.263 -19.9%
6 BMW 596.429 882.831
-32.4%
7 Toyota 585.001 691.611 -15.4%
8 Skoda 582.033 703.659 -17.3%
9 Audi 546.194 684.962
-20.3%
10 Fiat 443.366 780.043 -43.2%
11 Opel 441.320 610.401 -27.7%
12 Citroen 408.708 593.715 -31.2%
13 Kia 386.556 469.119 -17.6%
14 Hyundai 380.556 518.154 -26.6%
15 Dacia 365.495 529.441 -31.0%

Via ACEA

  • ds, joi, 17.12.2020 11:49

    Probabil înmatriculările Dacia au scăzut și pe fondul noutăților anunțate.

  • Tatraurs, joi, 17.12.2020 12:35

    Zambiti,va rog,anul viitor o sa fie si mai rau.

  • Danuț Alin Niță, joi, 17.12.2020 12:43

    @tatraurs DACIA scade in 2021 mult mai mult decât media pieței pe Europa. :)))

  • Ionuț, joi, 17.12.2020 15:12

    Calitatea produselor si serviciilor DACIA se reflectă în vînzări !!!

  • xxx, joi, 17.12.2020 15:13

    @Danuț Alin Niță Întrebare : Cand Dacia creștea cu 10% in fiecare an, făceai eforturi supraomenești sa nu-ti tai vena de oftica ? Nu pot sa înțeleg de ce atâta ura a unora pentru brandul acesta!

  • Danuț Alin Niță, joi, 17.12.2020 15:29

    @xxx Lucrezi in DACIA ??? Îți este teamă de disponibilizări, vor fi pt cei ca tine angajați pe pile si relații (NU pe competențe) !!! :)))

  • xxx, joi, 17.12.2020 16:22

    @Danuț Alin Niță Din fericire sau nefericire nu lucrez la DACIA! (deși la un moment dat mi-am dorit prin 2002) Pot doar sa bănuiesc ca ai avut o experiență neplăcută cu aceasta societate si in acest caz pot sa înțeleg ura ta. Daca nu... Atenție mare: Competenta este subiectiva, unitatea de măsura nu se afla la cel care se crede competent!

  • Clasic, joi, 17.12.2020 17:36

    Pandemia bat-o vina si desigur nivelul de trai din Romanica .

  • Haida deh!, joi, 17.12.2020 20:30

    Este firesc ca fanatismul religios, adică ăia bătuți cu leuca ortodoxiei in neuronul singuratic, să nu se pupe cu conceptul Clubului de la Roma. Ăia au zis că soluția problemelor globale este investiția masivă în educație, ăștialalți zic că rezolvarea e in moaște. Te doare mintea, nu alta...

  • xxx, vineri, 18.12.2020 09:12

    inexorabil a scris: "oficializa interzicerea Globală a dreptului (natural, înrâurit providențial) de a deține și de a circula cu autovehicule PERSONALE"=> Daca aveți timp si puterea sa va uitați la o asemenea inepție ca realizare cinematografica, va recomand Mad Max, este imaginea care îmi vine in minte acum! Revenind la topic: este normal si natural ca orice marca sa aibă si perioade mai puțin bune, mai ales ca Dacia vine după o creștere exponențială. Citind presa de specialitate care a scris despre noul Logan/Sandero, impresia mea este ca mașina iese din zona de înlocuit un SH (in Occident) si intra in zona deloc confortabila (după părerea mea umila) ca prima opțiune de cumpărare a unui client. Nu știu sa spun daca va fi varianta câștigătoare pentru Dacia

  • dCi, vineri, 18.12.2020 20:07

    “De exemplu, în luna noiembrie, Dacia a înmatriculat 35.655 de unități,”... nu cumva in luna Noiembrie au fost înmatriculate 35655 unități Dacia?... dar Oana la urma e vorba de Înmatriculări ori vânzări?

  • dCi, vineri, 18.12.2020 20:09

    @xxx... cum ne tratează Dacia așa o tratam și noi

  • Scrooge, sâmbătă, 19.12.2020 23:41

    In contextul care a fost anul asta 26 la suta e parfum....e foarte bine.