Înmatriculările de mașini electrice au crescut cu 53% în UE, dar cota de piață rămâne infimă

Publicat miercuri, 08.11.2017 10:54 de Daniel Popescu

Europenii au înmatriculat 70.000 de mașini electrice în primele 9 luni ale anului, în creștere cu 53%, însă cota de piață a acestora rămâne infimă raportat la numărul total de vehicule înmatriculate.

Asociația Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA) a dezvăluit situația înmatriculărilor de mașini ecologice pentru primele 9 luni ale anului. Astfel, vânzările de mașini electrice au crescut cu 53.1%, la 70.500 de unități, după creșteri semnificative înregistrate în principalele piețe.

La nivelul Uniunii Europene, Franța rămâne principala piață cu 18.700 de unități, urmată la scurtă distanță de Germania cu 16.400 de unități și de Marea Britanie cu 11.000 de unități. Olanda, Suedia și Spania au raportat de asemenea cifre bune, însă la nivel european primul loc este deținut în continuare de Norvegia, cu 23.000 de unități.

Între timp, mașinile plug-in hybrid au fost preferate de 79.000 de persoane din Uniunea Europeană, însă jumătate dintre ele au fost achiziționate de cetățeni din Marea Britanie (22.000 de unități) și Germania (20.000 de unități).

Din păcate, România continuă să raporteze vânzările de mașini electrice și plug-in hybrid la un loc. Astfel, pe teritoriul țării noastre au fost înmatriculate 97 de mașini cu încărcare la priză, de peste 4 ori mai multe decât în perioada ianuarie - septembrie 2016.

Nu în ultimul rând, vânzările de mașini hibride fără încărcare la priză au crescut cu 60% la 325.000 de unități, dintre care 1.469 au fost comercializate pe teritoriul României, în creștere cu 114%.

ACEA trage însă un semnal de alarmă cu privire la cota de piață infimă a mașinilor ecologice. Astfel, în perioada iulie-septembrie 2017, doar o mașină din 60 cumpărate beneficiază de încărcare la priza și doar una din 16 este ecologică.

Via ACEA

  • Arogantul, miercuri, 08.11.2017 11:18

    53% din nimic tot nimic ramane

  • Sam93, miercuri, 08.11.2017 13:36

    De tot rasul. Masinile electrice nu reprezinta nici 1% din piata auto europeana, desi mai toate guvernele ofera avantaje fiscale enorme pentru a incuraja cumpararea lor. In contextul asta, semnalizatorii virtutii din industia auto anunta ca-si schimba intreaga gama de modele cu electrice in anii urmatori, desi e clar ca aproape nimeni nu le vrea.

  • Arogantul, miercuri, 08.11.2017 17:13

    asta draga Sam se numeste bagarea binelui pe gat cu dea sila ca pe vremea sovietelor

  • troleu, joi, 09.11.2017 10:11

    Masinile electrice nu se vand fara stimulente. A se vedea cazul recent al Danemarcei, unde dupa retragerea stimulentelor pentru masini electrice, vanzarile s-au prabusit.