Înmatriculări Dacia în Europa în 2017: 463.000 de unități, în creștere cu 12%. Volkswagen, Renault și Ford, cei mai mari constructori

Publicat miercuri, 17.01.2018 11:58 de Daniel Popescu

Înmatriculările Dacia în Uniunea Europeană au ajuns la 463.000 de unități în 2017, în creștere cu 12%, mult peste media pieței de 3.4%. Volkswagen, Renault și Ford sunt cei mai mari constructori auto prezenți în Europa.

Dacia a avut parte de un an 2017 spectaculos. În ciuda unei ușoare scăderi de producție la uzina de la Mioveni, constructorul român a raportat vânzări globale de 655.000 de unități, un record absolut în istoria mărcii.

Cifrele sunt acum completate de un raport al Asociației Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA), care a prezentat înmatriculările realizate de producători pe teritoriul Uniunii Europene.

Datele oficiale arată că, în cele 28 de state ale Uniunii Europene, Dacia a înmatriculat 463.543 de unități, în creștere cu 12.1% comparativ cu anul 2016. În urma acestor rezultate, cota de piață a celor de la Dacia a crescut la 3.1% la nivelul UE.

Cifrele sunt cu atât mai bune cu cât creșterea înregistrată de Dacia se situează cu mult peste media europeană: statele membre au înmatriculat puțin peste 15.1 milioane de unități în 2017, cu 3.4% mai multe decât în 2016.

Top 15 constructori auto din Europa

Cu aceste rezultate, Dacia ocupă locul 14 în clasamentul general al mărcilor cu cele mai mari înmatriculări în UE în 2017. Deloc surprinzător, prima poziție este ocupată în continuare de Volkswagen, cu aproape 1.65 milioane de unități, iar germanii sunt urmați la mare distanță de Renault și Ford.

De asemenea, este de remarcat că brandurile premium Mercedes, Audi și BMW ocupă locuri fruntașe în clasament, înaintea unor mărci de volum precum Skoda sau Toyota.

Loc Marcă Unități Creștere
1 Volkswagen 1.645.822 -0.3%
2 Renault 1.132.185 4.5%
3 Ford 1.011.722 -0.2%
4 Peugeot 909.205 7.1%
5 Mercedes 857.131 6.2%
6 Audi 797.813 -0.7%
7 BMW 788.800 0.4%
8 Fiat 768.801 4.3%
9 Skoda 674.792 6.6%
10 Toyota 641.619 14%
11 Citroen 560.386 5.4%
12 Nissan 552.250 3.1%
13 Hyundai 509.109 3.4%
14 Dacia 463.543 12.1%
15 Kia 460.980 8.8%
TOTAL 15.137.732 3.4%

Alte elemente interesante:

● Dacia este una dintre mărcile care a înregistrat cele mai mari creșteri procentuale la înmatriculări. Doar Lada (+29%), Alfa Romeo (+27%), Suzuki (+21%), Seat (14.3%) și Toyota (+14%) se pot lăuda cu creșteri mai mari decât cele ale brandului de la Mioveni, însă cu excepția celor de la Toyota toate aceste mărci au avut înmatriculări mai mici decât Dacia;

● Renault este singurul constructor din top 3 care a avut înmatriculări în creștere (+4.5%), în timp ce Volkswagen și Ford au înregistrat scăderi nesemnificative;

● doar 3 constructori au reușit să înmatriculeze peste un milion de unități în Europa în 2017;

● dintre mărcile situate în top 10, Toyota a cunoscut cel mai mare salt procentual, ca urmare a lansării SUV-ului C-HR și a numeroaselor versiuni hibride oferite în detrimentul propulsiei diesel;

● pe lângă Volkswagen și Ford, alte mărci care au înregistrat scăderi de înmatriculări au fost Audi (-0.7%), Mazda (-0.2%), Honda (-11.5%), Mitsubishi (-0.4%), Smart (-5.8%), Lancia (-9.6%).

● de departe, cea mai mare scădere a fost înregistrată de DS. Brandul premium al Grupului PSA a înmatriculat doar 45.000 de unități, cu aproape 30% mai puțin decât în 2016.

Via ACEA

  • Andy, miercuri, 17.01.2018 12:17

    @AM Sigur nu e ceva gresit pe acolo? Opel a vandut anul trecut 1.16 mil auto, acum nu e nici in top 15?!?!? http://media.opel.com/media/intl/en/opel/home.detail.html/content/Pages/news/intl/en/2017/opel/01-10-european-sales.html

  • LauCalin, miercuri, 17.01.2018 16:33

    Opel? Unde e Opel? Oricum, soc! Fiat a vandut mai mult decat Skoda, iar Toyota a avut o crestere de 14%, urmata de Dacia. Felicitari!

  • Andy, miercuri, 17.01.2018 16:42

    Am lamurit singur problema. Nu e la AM sau ACEA, e la PSA care inca nu a transmis datele cu vanzarile Opel si Vauxhall pe 2017. Probabil ca sunt ori pe 3, ori pe 4, in detrimentul Peugeot si/sau Ford.

  • dan_grc, miercuri, 17.01.2018 18:00

    Eu nu inteleg cum Fiat are aceste rezultate in Europa, in conditiile in care trage de modelul 500 de 10 ani, modele noi in clasa mica si compacta lipsesc cu desavarsire, succesor pentru Punto si Bravo adica. Exista modelul Tipo, care are un raport bun calitate/pret, dar asta este singurul model nou. Acum vedem exact pentru cate persoane au rost marcile premium, pai pentru aproape 2.5 milioane de persoane care si-au cumparat cele trei marci germane in 2017. Aici nu intra cei care au ales Jaguar, Lexus, Volvo, adica alte cateva sute de mii de persoane.

  • Andy, miercuri, 17.01.2018 18:31

    @dan Tipo, la fel ca vechiul Linea se vinde foarte bine pe piete gen Turcia, Ucraina, Rusia (considerate Europa, asa cum vezi ca si Lada apare in statistica). Oricum, Toyota si Dacia au urcat spectaculos, urmate de Kia, Peugeot si Skoda. Ultimele 3 vor continua sa aiba cresteri mari in urmatorii 3 ani pentru ca vor lansa generatii noi ale unor modele care se vand excelent: Cee'd (ca sa va faceti o idee puteti sa cautati noul Forte, aparut la Detroit zilele trecute - e varianta sedan), Sportage, 208, 2008, 308, Octavia si Fabia (plus nou lansatul Karoq care abia a intrat in productie de curand si viitorul Polar, model nou, alternativa Skoda la Captur sau 2008).

  • Edikkk, miercuri, 17.01.2018 18:46

    desconsiderati fara motiv FIAT care fabrica masini foarte bune, foarte aratoase si cu destule dotari si motoare bune. FIAT are o istorie mare in spate si un viitor mare in fata. Problema este ca VW cei care au mintit cu privire la noxe FURAND CU MAIMUTA precum unii soferi de taxi sunt cu o cifra foarte mare ! Si de acolo si concurenta mai proasta, si profiturile mai mari pe spatele consumatorilor.

  • @dan, miercuri, 17.01.2018 20:24

    Modelele premium germane sunt achizitonate in proportie de minim 50% de firme (leasing, rent-a- car etc.) si NU de persoane fizice. De aceea au si cresterile astea, au preturi cu minim 30-40% mai mici decat cele din catalog pentru flote. Asa ca nu mai dezinforma ca le cumpara persoanele fizice, europenii sunt ff. zgarciti cand e vorba de achizitia de masini, nu vor sa iasa in evidenta precum esticii ce cumpara toate rebuturile de acolo.

  • inexorabil, joi, 18.01.2018 00:10

    Automarket = “câmpul tactic” al “VAGofobilor” metamorfozați, ȋn mod diversionist, din toyotiști ȋn electrici & fiați.

  • zamaraii, joi, 18.01.2018 09:08

    OPEL (PSA & GM) 943,227 e pe locul 4. Opel (PSA) 344,848 sursa: https://www.best-selling-cars.com/europe/2017-full-year-europe-best-selling-car-manufacturers-and-brands/

  • LauCalin, joi, 18.01.2018 11:15

    @ Multumesc pentru link. Pare mult mai realist. Totusi trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam ca Fiat sa aiba vanzari atat de bune, daca tinem cont de gama de modele si imagine. Nu mai asteptam sa fie in fata celor de la Skoda, Citroen sau Toyota. Defapt Fiat a vandut mai bine si decat Toyota Group. Iar Dacia a vandut mai multe masini decat Seat si Kia. Bai, e ceva! Sincer. Cred ca marele perdant este Ford. Da, are peste 1 000 000 de unitati vandute. Insa daca avea in portofoliu marcile pe care le avea acum 10 ani, cred ca era la vanzari peste PSA si Renault.

  • Andy, joi, 18.01.2018 14:16

    @Lau Nu conteaza ce marci avea Ford acum 10 ani. Clasamentul e facut pe marci, nu pe grupuri. Dupa cum vezi, VW, Audi si Skoda sunt separate, nu-s luate listate impreuna ca VAG. Si oricum singura fosta marca din portofoliu care a avut vanzari notabile de-a lungul istoriei si care inca exista acum 10 ani a fost Mercury, brand care n-a fost adus niciodata oficial in Europa.

  • inexorabil, joi, 18.01.2018 16:12

    @Andy, că tot ai amintit de defunctul Mercury – îmi amintesc de fabulosul break Colony Park. Când l-am văzut prima dată, am amuţit de fascinaţie: https://en.wikipedia.org/wiki/Mercury_Colony_Park#/media/File:1978_Mercury_Colony_Park_station_wagon,_front_left.jpeg Era maşina personală a lui Sue Ellen Ewing, în primii ani ai serialului “Dallas”. Mă rog, se remarca şi “geamănul” lui Ford LTD Country Squire. Dar cert este că ambele s-au bucurat de un succes nebun în State. Generaţia următoare (şi ultima, din păcate, ca şi în cazul altor bijuterii) m-a frapat la fel de mult: https://en.wikipedia.org/wiki/Mercury_Colony_Park#/media/File:Merucry_Colony_Park_1984.jpg Dacă aş fi trăit peste Ocean, în acei ani de glorie, m-aş fi simţit contrariat, fiindcă n-aş fi ştiut ce să aleg dintre modelul în cauză şi Oldsmobile Custom Cruiser. Oricum, astea au fost maşini cu adevărat americane! Nestemate ale unui izvor nesecat de creativitate, când încă nu erau “imaginate” cu instrumente virtuale.

  • Andy, joi, 18.01.2018 16:38

    @inexo E '78, nu mai mai obosesc sa ma uit. Tot ce e dupa prima criza a pertrolului e cu martoagele injumatatite ca sa polueze mai putin. De atunci industria americana auto a inceput sa se strice si a lasat lucul concurentilor japonezi, germani si mai tarziu coreeni. Mie personal printre breakuri clasice americane mi-au placut cel mai mult celebrul Chevy Nomad (varianta '57), Buick Century Caballero Estate Wagon (tot '57) si Olds Vista Cruiser (varianta 442 din '70 - practic muscle car cu aspect de break).

  • inexorabil, joi, 18.01.2018 20:41

    Da, @Andy, știu povestea. Ȋnsă eu te-am invitat la savurarea “carcaselor”, nu la ridicarea capotelor… De câteva ori chiar și eu am afirmat că apogeul “americanelor autentice” a fost atins ȋn 1970, când musclecarurile au cunoscut maximum de potențial, dar apoi, treptat…Comandamentele “eco” au pornit de la autoritățile federale, care i-au obligat pe operatorii locali să adopte măsurile antipoluare clocite de multă vreme…Să nu uităm că, exact ȋn 1970, a apărut temuta structură guvernamentală de profil – EPA – și că, ȋn 1976, Congresul SUA a promulgat legea numită Actul pentru Cercetare, Demonstrare și Dezvoltare a Vehiculelor Electrice și Hibride! Ȋntre timp, faimosul convertizor catalitic și-a intrat ȋn drepturi. Să ne amintim, de exemplu, de Chevrolet Camaro “Sport” din 1982, cu motor Pontiac de 2.5L i4, care genera…90 CP și 179 Nm și care “reușea” să acopere plaja 0-100 km/h ȋn aproape 15 secunde, iar viteza maximă se situa la cota 160 km/h…Atenție, vorbim despre un musclecar! A trebuit să intervină Buick, cu al său mitic Grand National, pentru a forța restabilirea prestigiului industriei auto americane, dar răul fusese comis ȋn mod iremediabil, cu consecințe persistente…De ce? Pentru că planeta ar fi ajuns oricum ȋn aceeași stare jalnică și fără tot acest fariseism politico-civic al “protecției mediului”, care durează de decenii…

  • Andy, joi, 18.01.2018 23:28

    @inexo Prefer oricand designul de sfarsit de anii '50 in locul celui de anii '70...

  • inexorabil, vineri, 19.01.2018 00:24

    Ȋți respect opțiunea, @Andy. Ȋn viziunea mea ȋnsă, cea mai evoluată arhitectură a “americanelor” se regăsește ȋn perioada 1977-1985, chiar dacă Triada de peste Ocean ȋncepuse deja să aplice un “downsizing” al dimensiunilor și al motoarelor, din dorința de a se alinia trendului economic, impus ȋn primul rând, de “liliputanele” asiatice.

  • dan_grc, vineri, 19.01.2018 13:58

    @@dan Chiar și 50% persoane fizice tot înseamnă mult, apoi aceste mărci vând bine cam peste tot pe glob, deci nu este nicio dezinformare.