Informații noi despre viitorul Polestar 5: două motoare electrice și 884 CP
Constructorul suedez de automobile a adus un prototip, aflat încă în dezvoltare, al viitorului Polestar 5 la Festivalul Vitezei de la Goodwood. Cu această ocazie aflăm mai multe detalii tehnice despre acesta.
Festivalul Vitezei de la Goodwood este unul dintre cele mai importante evenimente, dedicate automobilului, de peste an.
Ediția din 2022 tocmai și-a deschis porțile, iar Polestar este prezent, printre altele, cu un prototip, aflat încă în dezvoltare, al viitorului model Polestar 5.
Cu această ocazie, suedezii au dezvăluit mai multe detalii tehnice. Așadar, versiunea de producție va avea arhitectură de încărcare la 800 V. Mai mult, va fi echipat cu două motoare electrice care vor dezvolta 884 CP și 900 Nm cuplu.
În mare, Polestar 5 este o evoluție a conceptului Polestar Precept din 2020. Platforma integrează un șasiu din aluminiu.
Noul Polestar 5 va debuta oficial în 2024. Trebuie menționată că sistemul de propulsie este dezvoltat în Suedia.
via Polestar
exact ce prevesteam in curand si springul va avea 1k de cai. asta inseamna electricul..nave!