Informații noi despre Logan și Sandero facelift: semnalizatoare și geam șofer cu impuls, volan Soft Cover, interior Bej Alpaca opțional

Publicat luni, 10.10.2016 11:22 de Mircea Meşter

Renault a prezentat versiunile Logan și Sandero facelift cu sigla mărcii franceze. Odată cu această prezentare, aflăm câteva detalii legate de noile interioare disponibile și pe gama de modele Dacia.

După ce acum două săptămâni am văzut pentru pentru prima dată "în carne și oase" noile versiuni facelift ale lui Dacia Sandero și Dacia Logan, Renault a prezentat astăzi versiunile Sandero și Logan care vor fi lansate de constructorul francez pe piețele în care modelele sunt vândute sub sigla brandului din Hexagon, cum sunt cele din America de Sud sau Asia.

În versiune Renault, modelele primesc modificări estetice ceva mai accentuate. Cele mai vizibile sunt la nivelul părții frontale, acolo unde luminile de zi LED care pe variantele Dacia sunt reprezentate de două inserții în exteriorul blocurilor optice sunt aici de dimensiuni mai mari și primesc forma stilizată a literei C, inspirându-se astfel din gama de eră recentă a constructorului francez. Grila este de asemenea modificată și, evident, găzduiește logo-ul Renault.

Dacia Sandero Stepway și fratele său cu siglă Renault.

Cu ocazia modificărilor estetice exterioare, Renault ne oferă câteva detalii interesante legate de schimbările interioare care îmbunătățesc atât variantele Renault, cât și cele Dacia. Deși nu există imagini oficiale cu versiunile Renault (identice cu cele Dacia cu excepția siglei de pe volan), aflăm că între modificările ergonomice despre care am vorbit în momentul lansării facelift-urilor, cum este claxonul pe volan, se ascund și câteva schimbări care la prima vedere par minore, dar care îmbunătățesc atât calitatea percepută, cât și experiența celui de la volan și a pasagerilor.

Lista completă a modificărilor interioare:

● Butoanele de pe consola centrală sunt construite dintr-un material nou, cu "efect satinat". În plus, acestea sunt încojurate de inele cromate.

● Designul aeratoarelor este și el modificat pentru a crește impresia de calitate în habitaclu.

● Volanul este îmbrăcat în versiunile superioare de un material Soft Cover care oferă o experiență tactilă superioară.

● Pe lângă claxonul aflat acum pe centrul volanului, comenzile sistemului Cruise Control sunt accesate mult mai ușor de șofer.

● Una dintre ambianțele noi este Bej Alpaca. Varianta Sandero Stepway beneficiază de tapițerie dedicate, cu efect 3D.

● Geamurile comandate electric au comenzi pe fețele ușilor (pentru geamurile față) și pe consolă (pentru cele spate), iar geamul șoferului este dotat cu deschidere și închidere cu impuls.

● Compartimentul de alimentare cu carburant poate fi acum deschis printr-un levier aflat în interior. Apar și cotiere dedicate pe Logan și Sandero.

● Camera de marșarier este element opțional.

● Asistență la pornirea din rampă.

● Semnalizatoare cu impuls

● Sistemul multimedia Medianav primește o versiune de software îmbunătățită.

  • Bogdan, luni, 10.10.2016 11:41

    Da' ajustare in profunzime a coloanei de direcție tot nu s-au indurat sa pună...

  • Vali, luni, 10.10.2016 11:45

    Plansa de bord zici ca e R2D2 :)))

  • someone, luni, 10.10.2016 12:07

    semnalizatoarele cu impuls suna bine...poate asa vor fi folosite mai usor si mai des

  • yo, luni, 10.10.2016 13:24

    De cam multe ori apare sintagma "impresia calitatii" in articolul acesta. Poate reno modifica si sigla dacia sa semene cu sigla unei marci germane, sa fie astfel mai atractiva genului de roman care vrea sh de pe mobile.de.

  • sk, luni, 10.10.2016 14:32

    tot dacie ramane, puteti sa-i puneti si aur la troaca romaneasca

  • S, luni, 10.10.2016 14:51

    Oare climatronic ca pe versiunea Prestige sau 10 ani nu exista ?

  • eee, luni, 10.10.2016 14:54

    @yo: foarte bine punctat cu impresia calitatii. Asa e, s-au inpirat de la marcile germane, la care termenul de "calitate perceputa" este o notiune care se are totusi in vedere. Definitia calitatii este foarte relativa in ziua de azi, si in nici un caz nu are legaruta cu fiabilitatea sau durabilitatea, ci doar de modul cum percepem noi lucrurile, vizual si tactil.

  • yo, luni, 10.10.2016 16:13

    @eee Daca germanii o fac si poate nu mereu o fac bine, francezii de ce ii urmeaza? De ce nu le fac ei mai bine fara a merge pe acelasi drum?

  • yjn, luni, 10.10.2016 18:04

    Foarte bine Dacia

  • Cata, luni, 10.10.2016 18:40

    Lauda de sine, nu miroase a bine ! Dacia scapa voit lucrurile mult mai importante cum ar fi : scaune ergonomice cu suport lateral, lombar pt ambele locuri fata, faruri cu lupa, suspensie independeta, caroserie tratata anti-coroziune, frane pe disc spate, bancheta spate profilata , sunt ''atentii'' care ar fi putut lua locul costurilor inutile ocupate de Media nav cu camera R , semnalizare oglinzi, geam cu impuls si acele LED-uri grotesti. Ma bucur totusi ca n-au ales sa ofere motorul 1.2 TCE de 120 CP , fiindca impeuna cu aerodinamica si osia de caruta , ar fii fost un pericol pe sosele. Vad si acum Loganisti fanatici cum pleaca cu ''scartz'' de la semafor crezand ca caramida lor este un hyper-car veritabil :))))

  • Cata, luni, 10.10.2016 18:46

    Unde mai pun urmatoarele ''atentii'' : spalatoare parbriz vizibile pe capota si predispuse la efecte naturale nefavorabile, lipsa unui antifon la motor , lipsa unei mocheta la haion portbagaj, lipsa unei mochete al usitei de accesorii, lipsa unei antene integrate in luneta ( au ales aceeasi solutie low-cost cu sarma pe plafon ) , lipsa unui cheder pe usi . Multe lucruri mai importante decat sa pui niste dotari banale.

  • ....., luni, 10.10.2016 20:55

    bine ca nu i-au pus un motor ceva mai potent ... curgeau tablele de pe ea ! Cum nu-i Udrea gospodina, nici Dacia nu-i masina !!!!

  • q, luni, 10.10.2016 21:09

    vrem O MASINA nu briz-brizuri!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • Tudor, luni, 10.10.2016 21:24

    Cata daca vrei ce ai enumerat tu, cumpara masini mai scumpe! Sau poti sa le trimiti un email cu toate doleantele. Crezi ca rezolvi ceva vaitandu-te pe acest site?

  • Gigi, marţi, 11.10.2016 08:03

    Dar cate facelifturi au de gand sa faca la loganul asta? De 15 ani tot facelifturi, pe cand un model nou? Cred ca e singura masina din lume care de 15 ani tot o arde pe facelifturi

  • mircea, marţi, 11.10.2016 09:52

    @Gigi Ești informat greșit. Logan e la primul facelift al celei de-a doua generații.

  • Anonim, marţi, 11.10.2016 12:15

    Unii vorbesc doar sa se afle in treaba, nu cunosc de nici o culoare veloarea marcii Dacia. Dacia este conceputa pentru a fi cea mai accesibila masina de pe piata, este normal sa se foloseasca materiale de calitate mai joasa, ganditi-va ca pretul de pornire este de 6800 EUR cu TVA, FARA discounturi suplimentare( pe care orice dealer le da). In momentul de fata in afara de masini second-hand, nu exista un competitor direct. @Cata Dotarile pe care le enumeri tu, sunt absurde si hai sa iti spun si de ce. De exemplu, duzele de spalare parbriz, da, sunt pe capota si nu sub aceasta, totusi, te invit sa verifici si un Ford Focus 2016, al carui pret depaseste cu usurinta 20.000 Euro si sa-mi spui te rog unde are duzele. Un altul sunt franele pe spate pe disc, din nou, te rog sa verifici Ford Fiesta/ Kia Rio/ Renault Clio/Captur, masini care depasesc usor 15.000 Euro, si tot frane pe tambur au. Nu mai vorbi doar de dragul de a te baga in seama, schimbarea de la tamburi la discuri implica cateva costuri relativ consistente dat fiind faptul ca se schimba puntea spate complet.

  • Andy, marţi, 11.10.2016 13:53

    @Anonim Corecta faza cu tamburii si puntea spate. Ceea ce putini stiu e ca in cazul unei masini din clasa mica cu puteri de 100 cp si sub nu ai ce face cu discuri pe spate. Pe puntea fata se asigura 80-85% din franare si cu toate sistemele electronice actuale nu-s probleme. Cu discuri pe spate ar fi o imbunatatire de cateva procente si costuri mult mai mari. O masina de clasa mica cu tamburi pe spate si sub 100 cp insa cu anvelope premium perfromante franeaza mai bine ca o potentiala varianta cu discuri pe spate insa cu anvelope slabe sau mediocre (cum folosesc majoritatea - cel putin la noi). As mai adauga ca majoritatea masinilor de volum de clasa mica si compacta au antenele cu "sarma" cum zice Cata. Putini le au ascunse sau tip rechin. La fel, antifon la motor au putine in clasa mica la 100 cp si sub. In general asa ceva se pune la dieseluri. La faza cu chederele pe usi ii dau insa dreptate lui Cata; usi care sunt prost proiectate din start, iar cand se deschid iti ploua in masina. Genul asta de usi se purtau acum zeci de ani...

  • Cata, marţi, 11.10.2016 14:30

    Ma socheaza cum unii sunt invaluiti de praful in ochi pe care Dacia il vinde sub ambalaj low-cost. @Tudor. Cred ca userul @q a dat exemplu destul de bine. Oamenii vor masina, nu briz-brizuri. Iar dotarile importante precizate de mine puteau acoperii costurile inutile suportate de aceste briz-brizuri : Media Nav cu camera, LED-uri, geam cu impuls (doar la sofer ), semnlaizare oglinzi, si acea piele hidoasa de pe volan, care in schimb schimbatorul a ramas imbracat in continuare din acelasi cauciuc ieftin, maneta franei de mana din platic toata . Nu trebuia sa cumpar masini mai scumpe pentru aceste lucruri elementare si importante, Dacia niu le putea oferii in schimbul briz-brizurilor fara a ocupa costuri suplimentare, abia atunci puteau oferii optional aceste ''nimicuri'' de marketing. Tu crezi ca pe un om il intereseaza ca are Media nav si camera cu spate cand apare rugina pe la praguri iar tu mai ai de platit rate la banca ? @Anonimule, ai dat-on bara de tot. Iti prezint o fosta masina accesibila care bate Dacia Logan la toate capitolele , ce zici ? Sau una care se fabrica in prezent la pret de 9.000 euro ? Te las , poate iti vine mintea la cap si ghicesti singur care sunt acestea. @Andy. Din nou postezi aceleasi ineptii mioritice. Se pare ca tu esti ''expert'' si-ti dai seama ca ''puntea fata asigura 80-85% din franare'', unde scrie asta ? Orice om cu un dram de cultura auto stie ca sabotii nu sunt la fel de controlabili precum discurile, avantajul lor este reducerea de costuri si faptul ca se schimba la revizie la 90.000 km in functie de solicitari .

  • yul, marţi, 11.10.2016 15:41

    cata sigur esti printre '' smecherii'' cu o masina nu tocmai noua dar care nu suporti dacia ,iti pute tie, ce masina la 9000 de euro e mai buna ???? lumineaza-ne luceafar al tehnici, tot pt tine loganul nu e pentru fitosi ca tine, stai in caruta ta veche de 15 ani dar de ''fite'' pe care sigur o vezi ca super masina pentru ca e a ta

  • Tormak, marţi, 11.10.2016 15:57

    Baietzash, vorbesti tampenii. Tu nu ai avut Logan in viatza ta, ai avut probabil numai golfuletze de 1000 parai rupte'n gura. Daca ai fi avut Logan ai fi stiu ca problema cu rugina a fost doar la cateva loturi din 2004 si nu mai e valabila de mult. In mod sigur nu ai fi avut rugina in 5 ani cat e un credit auto, dar tu nu ai de unde sa stii lucrurile astea, tu ai masina germana :)))). Patetic... Eu am avut Logan, si acum mi-am luat tot Logan pentru ca a fost o masina cu o fiabilitate incredibila, in cazul meu si nu numai. Trebuie sa fii tampit sa alegi maneta frana de mana din alt material in schimbul pilotului automat sau al navigatiei.

  • Cata, marţi, 11.10.2016 20:46

    Au sarit Loganistii pe mine :))))))). Baietashi, eu cu VW Fox rup caramida voastra pe circuit de va ia cu ameteala dar e greu sa intelegeti asta :))))) .Oricum nu de VW era vorba aici, ca e mult peste Dacia . Probabil nu ati auzit de sedanul compact de buget care face concurenta Loganului autohton si este cu 15 nivele peste el, e vorba de Daewoo Gentra ( Madalescu are motiv de bucurie acum ) care la 9 mii ofera asa : caroserie galvanizata, suspensie Multi-link ca pe Nubira , oglinzi actionate electric si pliabile electric la buton tot de pe Nubira, materiale soft, frane pe disc spate ( sistem luat tot de pe Nubira ) ,volan reglabil in profunzime, atenta integrata, chedere si capitonaje pe suprafetele vulnerabile la zgomot si multe altele. Dacia LOgan inca viseaza la asa dotari vezi aici : http://www.cartodrive.com/pa/tdg/201403-192wfxi/LS/201403-192-orsdi-DRgv1SvNwn.jpg Capitonaj portbagaj ca pe Nubira 2 http://www.cartodrive.com/pa/tdg/201403-192wfxi/LS/201403-192-orsdi-lpo0fqCuFp.jpg http://www.cartodrive.com/pa/tdg/201403-192wfxi/LS/201403-192-orsdi-Bqc64Blb9c.jpg