Informații despre viitorul Ford Focus ST: Hot Hatch-ul debutează în prima parte a anului viitor cu un motor pe benzină de 2.3 litri
Viitoarea generație Ford Focus ST va fi prezentată în prima parte a anului viitor. Conform surselor apropiate companiei, Hot Hatch-ul americanilor va miza pe o versiune ceva mai "cuminte" a propulsorului de 2.3 litri EcoBoost.
În luna aprilie, Ford a prezentat noua generație Focus (foto). Modelul de clasă compactă dezvoltat de producătorul american a primit o platformă nouă, motorizări revizuite și un pachet consistent de sisteme de siguranță și asistare.
În acest moment, cea mai puternică versiune a noului Focus produce 182 de cai putere. Dar în scurt timp, producătorul de peste Ocean va lansa versiunea Focus ST. Conform unor surse apropiate companiei, noua generație Focus ST va fi prezentată în prima parte a anului viitor, iar sub capotă ar urma să "ascundă" o versiune ceva mai "cuminte" a motorului pe benzină de 2.3 litri EcoBoost folosit în prezent pe Focus RS (350 CP).
De asemenea, surse apropiate companiei au adăugat în trecut că producătorul american pregătește și o transmisie automată cu opt trepte pentru noul Focus ST. Puriștii nu au motive de îngrijorare, întrucât cutia manuală cu șase trepte nu dispare din ofertă.
Viitoarea generație Focus ST va miza pe o punte spate independentă (nu toate versiunile actuale primesc această componentă), suspensii mai ferme și un sistem de direcție revizuit. Vechiul Focus ST era disponibil și cu un propulsor diesel de 2.0 litri și 185 CP, iar aceleași voci afirmă că Ford nu o să renunțe la o astfel de motorizare.
Via | Autocar