Informații despre versiunea de serie a conceptului Skoda Vision X: fratele mai mic al lui Karoq va deveni cel mai spațios model din segment

Publicat sâmbătă, 13.10.2018 09:02 de Cornel Șocariciu

Versiunea de serie a conceptului Skoda Vision X va fi prezentată în 2019. Caracterul practic și spațiul interior sunt cele două atuuri cu care viitorul SUV "atacă" segmentul B.

Skoda a anunțat că în scurt timp vom face cunoștință cu un nou SUV. Viitorul model dezvoltat de producătorul din Mlada Boleslav va fi prezentat în prima parte a anului viitor și va avea dimensiuni mai mici decât actualul Karoq.

Reprezentanții Skoda spun că fratele mai mic al lui Karoq va deveni cel mai spațios model din segment. Noul SUV ar urma să folosească platforma MQB-A0 a grupului Volkswagen și va oferi mai mult spațiu la interior decât actualul Volkswagen T-Roc.

"Întodeauna poziționăm modelele noastre în partea superioară a segmentului, iar astfel oferim un ampatament mai lung, un portbagaj mai generos și mult mai mult spațiu la interior", a declarat un oficial Skoda.

Din punct de vedere estetic, viitorul SUV Skoda va prelua o serie de elemente de design pe care le-am văzut la începutul anului pe conceptul Vision X.

Conform declarațiilor făcute de reprezentanții Skoda, noul SUV nu va fi oferit și într-o versiune cu sistem de tracțiune integrală, iar clienții vor putea alege atât motoare pe benzină, cât și unități diesel. Voci apropiate companiei spun că cehii vor miza pe motoarele pe benzină de 1.0 litri și pe unitățile diesel de 1.6 litri. Pentru început, cehii nu vor lansa și o variantă plug-in hybrid.

Via | Autoexpress

  • Edikkk, sâmbătă, 13.10.2018 17:51

    Spui VAG şi tragi apa. Vision X a fost prezentată ca hibridă : electric plus motor termic pe gaz natural comprimat ... dar de fabricat doar benzină şi motorină !!!!!???!! MINCINOSILOR !!!

  • Coco, sâmbătă, 13.10.2018 20:41

    Edilii...nu te aprinde că nu este cazul. Scopul mărcii Skoda este să creeze modele auto care să aibă un ampatament mai mare si portbagaj cu dimensiuni sporite raportat la clasa de apartenență. Mai mult la ora actuală electricele nu sunt deloc viabile ( raportat la autonomie si preț ) iar prezentul vrei nu vrei se bazează pe termice cu motoare mici ( în jurul 120 grame ) si hybride. Iar Skoda va avea in în ofertă si o variantă plug in hybrid dar cota de viață a acestei variante va fi mică în opțiunea doritorilor modelului. Mai multe cerință ar avea o variantă pe gaz natural comprimat....dar mai durează si grupul VAG știe bine acest lucru de aceea nu se grăbește.

  • Coco, sâmbătă, 13.10.2018 20:43

    Scuze Edikkk

  • Edikkk, duminică, 14.10.2018 17:38

    Ai dreptatea ta Coco.. Dar oare cum în SUA, Canada şi China se poate dar în UE nu se poate?? SUA şi Canada poate înţeleg sunt multi care locuiesc la case şi au salarii medii peste Europa dar... China ?? Acolo în anumite zone, oraşe a luat avânt vanzarea masivă de maşini electrice de 1500€ care au maxim 70 km/h, mai nou. Ca să nu mai spun de scuterele electrice din Sudul Chinei unde sunt vândute masiv. Da, China are o politică drastică privind poluarea, SUA au lasat-o baltă cu lupta împotriva poluării dar Tesla bate record peste record (a depăşit Mercedes şi se pregătesc să depăşească vânzările BMW) dar UE ce face ?? Păcat, tare păcat, pentru că producătorii sunt aliați împotriva propriilor clienţi. Trebuia o lege UE clară în care să zică 1. Doar full electrice sau PHEV 2. cele PHEV fără benzină şi motorină, doar LPG sau CNG Altfel tehnologic o să iasă UE mult învechită, în urmă, fără să îşi dea seama că restul lumii se adaptează mult mai repede ca UE. Păcat.

  • Edikkk, duminică, 14.10.2018 17:41

    Cu EV şi PHEV ar putea scade drastic importurile de la arabi şi de la ruşi ale UE cu EV şi PHEV ar lua avânt implementarea de noi instalări eoliene dar suntem ultimii la căruţă, în special datorită germanilor și a lacomiei lor de a merge pe autostrăzi fără limită de viteză EGAL fără limită de POLUARE !

  • adi_10, luni, 15.10.2018 11:41

    @edikkk - vai vai...asa mult mi-as dori sa vad cum ajuti tu mediul inconjurator de esti atat de pornit pe diesel. De obicei astia cu gura mare nu fac nimic...doar dau din gura. Si eu sunt adeptul motoarelor eco, dar nici ipocrit nu vreau sa fiu. Daca imi iau maine masina electrica, nici nu am unde sa o incarc....deci...exact ce spuneam, dai din gura degeaba

  • Edikkk, luni, 15.10.2018 15:21

    Dle Adi, eu nu sunt producător auto şi când voi avea electrică sau PHEV o să vă anunţ. Nu sunt doar împotriva motorinei ci şi a benzinei. Aş vrea să existe în producţie şi un SUV PHEV pe CNG (sau măcar LPG).