Informații despre versiunea de serie a conceptului Skoda Vision E: SUV-ul electric va fi disponibil în două variante de caroserie
Skoda Vision E va fi dezvoltat în versiune de serie atât sub forma unui SUV, cât și ca SUV coupe, iar ambele vor fi lansate pe piață până la sfârșitul anului 2021, potrivit unor informații neoficiale.
Conceptul Skoda Vision E a primit o serie de îmbunătățiri cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt din 2017, iar constructorul ceh a confirmat că acesta va avea și versiune de serie.
Potrivit unor informații dezvăluite de publicația Autocar, producătorul de la Mlada Boleslav intenționează însă să lanseze două versiuni de serie pentru acest concept. Una dintre ele va fi un SUV coupe, care va prelua practic designul conceptului Vision E, în timp ce cealaltă va fi un SUV clasic. Nu este clar care dintre cele două versiuni va fi lansată prima în showroom-uri, însă ambele vor apărea până la sfârșitul anului 2021.
Din punct de vedere al dimensiunilor, noua model cu cele două versiuni ale sale va fi poziționat în gamă între SUV-urile Karoq și Kodiaq, în timp ce interiorul va prelua numeroase elemente de la un alt concept al cehilor, Vision X, care a fost prezentat în acest an.
În versiune de concept, Vision E este echipat cu două motoare electrice care generează împreună 306 cai putere, în timp ce autonomia este de 500 de kilometri. Sursele Autocar afirmă însă că versiunile de serie vor avea autonomii oficiale de circa 580 de kilometri.
Prin lansarea unui SUV inclusiv cu versiune coupe, Skoda va copia practic strategia adoptată pentru Kodiaq, care pe piața din China este disponibil și într-o variantă coupe.
Via Autocar
Frumos concept. Mi-a plăcut şi Vision X cu maşina hibrid pe CNG !!