Informații despre succesorul lui Nissan 370Z: design inspirat de vechiul 240Z, motor V6 de 3.0 litri și transmisie manuală
Nissan pregătește un succesor pentru sportivul 370Z, iar conform primelor informații, modelul va avea un design puternic influențat de liniile vechiului 240Z. Japonezii pregătesc o motorizare V6 de 3.0 litri cu 400 CP.
În 2019 Nissan a sărbătorit 50 de ani de la debutul lui 240Z, primul model din gama de performanță a constructorului nipon. Evenimentul a fost marcat de lansarea versiunii 370Z 50th Anniverssary (foto), o ediție specială care a beneficiat de un design cu elemente retro.
Oficialii producătorului japonez pregătesc un succesor pentru 370Z, iar surse apropiate companiei spun că acesta ar urma să fie lansat până la finalul anului 2022.
Conform vocilor apropiate companiei, succesorul lui 370Z va miza pe un design exterior puternic influențat de liniile lui 240Z. La interior, japonezii vor veni cu o serie de elemente moderne, inclusiv cu un sistem de infotainment de top.
Aceleași surse menționează că motorul V6 de 3.7 litri disponibil pe actualul 370Z va fi înlocuit cu un V6 biturbo de 3.0 litri capabil să ofere 400 de cai putere. În primă fază, motorul va fi disponibil cu o cutie automată cu nouă trepte, însă niponii pregătesc și o variantă cu transmisie manuală.
Din planurile producătorului japonez nu lipsește versiunea Nismo. Conform acelorași surse, această variantă ar urma să ofere până la 500 de cai putere.
Via | Autoblog
dupa cherry.sunny.micra.almera.tiida unu din asta m-ar coafa cine stie poate nissan imi cadoriseste unu moca pt facut milionu km cu ele cu toate adunate ce credeati Z cu cifre suna cam aritmetic ehei pe vremea lu datsun Silvia era alceva visam la ea copil poate de aia am luat-o pe nevastamea ca asa o cheama pishanaliza o insemna ceva deci na drumuri bune sa aveti desi in capitala mai mult dormi la semafor pe ele