Infografic: Cinci lucruri pe care ai nevoie să le ştii înainte să cumperi o maşină second-hand
RCA Ieftin şi Automarket te învaţă cum să nu te păcăleşti atunci când îţi cumperi o maşină second-hand. Iată cinci lucruri de bază pe care trebuie să le ştii.
Prietenii noştri de la RCAieftin.ro ne-au împărtăşit câteva ponturi de bază pentru a evita ţepele la achiziţionarea unui automobil second-hand. Indiferent de bugetul cumpărătorului, acestea se aplică fără probleme la orice vehicul rulat. Fie că vrei să cumperi o maşină rulată de la un dealer specializat, un prieten sau chiar de la un bişniţar, tot trebuie să bifezi cele cinci verificări de mai jos.
Sunt multe lucruri pe care trebuie să le verifici la un vehicul second-hand, iar acestea diferă de la un model la altul, respectiv de la tipul de vehicul şi buget la intenţiile cumpărătorului cu respectivul bun. Să presupunem că aţi trecut de faza de orientare, când ştiaţi că vreţi să cumpăraţi un vehicul rulat şi aveaţi deja în minte un buget. Aţi investit multe ore în căutări pe internet, "săpat" pe forum-uri şi întrebat prieteni şi cunoştinţe cu privire la renumele modelului respectiv. Aţi ajuns în faza în care aţi început să sunaţi vânzătorii care oferă produsul pe care îl căutaţi şi aţi programat o întâlnire cu aceştia. Ce este de făcut?
Regula numărul unu, valabilă pentru orice vehicul second-hand, indiferent că are trei zile vechime sau 30 de ani, este să verificaţi actele. Fără acte în regulă, care să ateste că vânzătorul este cu adevărat proprietarul bunului pe care vrea să ţi-l vândă şi care să dovedească ulterior că vehiculul respectiv nu este furat, nu face subiectul unei anchete şi nu ţi-l poate lua nimeni din faţa casei. Dacă aveţi neclarităţi în privinţa actelor, solicitaţi sprijinul unui notar sau al autorităţilor competente. În caz contrar, vă puteţi trezi că aţi cumpărat un vehicul furat sau cu acte false, ambele situaţii fiind deosebit de păguboase pentru dumneavoastră.
Eu n-o sa cumpar in viata mea un SH fara sa vin cu un mecanic competent si putin......obraznic, care are toate sansele sa-l "supere pe proprietar" daca acela ar incerca sa ma traga in piept. Consider foarte utile avertismentele din articol; nu ma cred omniscient, chiar asteptam acest set de invataturi din partea AM, iar daca mai intarziau, le-as fi solicitat eu personal :)